“Am primit, am auzit des această întrebare. M-a cam enervat de fiecare dată. Cum adică? Cum altfel să o iau? Impersonal? Când e vorba despre mine, o acțiune a mea, nu înțeleg cum să ‘o iau’.
Înțeleg că nu totul stă în puterea noastră. Că nu putem noi influența atât de mult pe ceilalți. Că, dacă cineva vrea să plece, va pleca, oricât de multe am fi făcut noi pentru acea persoană. Dacă cineva vrea să se poarte urât, o va face, dincolo de orice am fi făcut noi pentru acest cineva.
Am făcut foarte multe, din perspectiva mea, pentru alții, în momente grele pentru ei, iar unii au găsit de cuviință să se poarte urât, în schimb.
De ce o iau personal? Pentru că am investit în acele relații, în acele persoane. Pentru că, dincolo de bani, e vorba de timpul și energia mea, emoția mea, nu ale altcuiva, iar acestea sînt atât de personale, tocmai pentru că nu le recuperez.
Am analizat însă situațiile. Durerea a venit și cu înțelegere și repozitionare. Sigur, ceva ce a făcut o persoană spune mai mult despre ea; însă dacă am ales acea persoană, e bine să mă gândesc și ce m-a făcut să o aleg. Care au fost semnalele pe care mi le-a dat (există întotdeauna) dar pe care eu am refuzat să le văd?
Sigur, sînt și situații în care, înainte de a o lua personal, e bine să clarificăm ce a vrut să spună, să facă cealaltă persoană. Exista și riscul că noi să ne simțim atacați desi nu aceea era intenția; însă sensibilitatea noastră, care are alte cauze uneori, ne face să reacționăm inadecvat. Atunci putem clarifica lucrurile și să mergem mai departe.
Abordarea de tip zen, în care scoatem orice atac, nedreptate, în afara noastră, și le tratăm obiectiv, este una la care nu cred că ajungem până mai tărziu în aceasta viață.
Până atunci sîntem subiectivi, emoționali, avem așteptări, sensibilități mari, nevoia de dreptate, de a fi tratați just, greșim, ne cerem iertare, ne bucurăm enorm, ne supărăm la fel, ne mâniem, ne împăcăm, ne dau lacrimi de bucurie.”
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.
#interacters
#enablingchange