Fraierul, șmecherul și regulile

Semaforul pentru pietoni era roșu de ceva vreme. Traficul din Belgrad din acea dimineață de vară din1995 nu era deloc intens. Împreună noul meu prieten italian, Nicola, mă îndreptam către Facultatea de Filologie a universității belgrădene unde urmam o școală de vară. Nu ne grăbeam. Și totuși, aveam amândoi senzația că durează prea mult culoarea roșie. Ne-am uitat in stânga, în dreapta, nu mai venea nicio mașină. Ne-am uitat unul la celălalt, ne-am zâmbit complice și am trecut. Pe roșu. Nu am uitat reacția de moment a lui Nicola: tu sei proprio un italiano! Râzând, i-am răspuns că și el e un român adevărat. A urmat apoi o discuție legată de logică, prostie, excepții și normal, glume despre nemți.

Peste ani am interpretat această întâmplare ce demonstra afinități culturale și din altă perspectivă, cea a modelelor mentale. Dacă prin model mental înțelegem procesul și reperele de gândire prin care cineva își explică cum funcționează un anumit lucru în realitate, atunci, în cazul nostru, amândoi aveam un model mental comun. Acesta a permis atât complicitatea dar a produs și amuzamentul legat de încălcarea unei reguli. În fracțiuni de secundă creierele noastre au evaluat o situație legată de risc, logică, consecințe, pierdere și câștig și decizia a fost luată. Modelul nostru mental legat de reguli se manifesta atunci într-o situație relativ benignă.

Zilele acestea, în plină pandemie, un lucru mi-a atras atenția și m-a revoltat în primă fază mai mult decât alte multe exemple de încălcare de reguli. Un medic militar desemnat să salveze situația dramatică din spitalul de la Suceava declara că personalul medical civil refuza să poarte materialele de protecție care erau chiar disponibile. Și, ca o picătură plină de esență a pervertirii regulilor declarate, azi asistăm la umplerea paharului cu reglementările propuse pentru a aduce lumina pascală cu poliția.

Am mai trăit o reacție similară de revoltă în perioada tragediei de la Colectiv și a scandalului Hexipharma. Atunci, tot într-o criză sanitară, îmi reveneau în minte câteva detalii care anterior doar mă râcâiau. De câte ori în preajma unui spital nu ați remarcat atât personal medical cât și pacienți plimbăndu-se nonșalant, cu treabă, evident, pe la non-stop-uri sau magazine, îmbrăcați fie în halate sau pijamale și capoturi dar mai ales cu faimoșii saboți albi de spital sau papuci?

Acum, într-o derulare rapidă, se succed în mintea mea imagini cu părinți la volan și copii lăsați la liber pe bancheta din spate, centuri de siguranță puse pe la spate ca să nu ”bipăie”, vânzători de catarame de centuri de siguranță, depășiri pe linia continuă în curbe periculoase, traversări în fugă prin locuri nepermise, muncitori pe șantier fără cască și în șlapi și aș mai putea continua. Fără prea mare greutate, de la băgatul în față la coadă pentru că ”mă grăbesc și eu”, trecând prin ”era prea departe trecerea de pietoni” și ajungând la revoltătorul ”e incomod să lucrăm cu echipamentul de protecție în spital” am putea face o enciclopedie în care să reliefăm legăturile noatre cu regulile.

Pentru a înțelege mai bine un model mental e nevoie să analizăm mai întâi comportamntele, deciziile noastre și mai ales răspunsurile automate atunci când ne întrebăm de ce am făcut asta. Limbajul folosit în răspunsurile autmoate e cel care ne ajută cel mai bine să facem radiografia unui model mental.
Și pentru că un stfel de model nu apare peste noapte aș începe cu: ”lasă-l mamă că e copil!”. Cu cât un astfel de feedback e mai des cu atât mai mult excepția de la regulă e asociată cu afecțiunea și grija unei autorități. Aș continua cu replica celebră ” da ce tu ești mai fraier?” sau variațiunea ei ”da ce ești mai prost?” și așa, treptat, există undeva un risc asociat: să părem proști sau fraieri dacă respectăm o regulă. Mă suprindea de multe ori tonul admirativ cu care expresia ”e șmecher mă, se descurcă” este folosită cu referire la personaje care în mod clar nu respectau nu doar o regulă ci un set întreg. Dar, iată cum a nu respecta regulile devine și un mijoc de a demostra statut, putere.

Nu în ultimul rând ”doar nu era să merg atât” combinat cu ”hai mă că nu are/avea ce să se întmple” ne pot demonstra cum încălcarea unei reguli poate fi și o chestiune de confort care minimizează analiza de risc.

Când nerespectarea regulilor are consecințe dramatice și ne atinge pe toți în mod firesc ne revoltăm. Auzim zilele acestea ”cum e posibil?”, ”bezna minții”, ”nu se poate așa ceva!” Pentru că modelul nostru mental colectiv legat de reguli e plin de disconanțe cognitive între ce știm și credem de fapt în profunzime sau de ce ne temem, e posibil să ne mai tot mirăm sau revoltăm. Soluția pe termen lung se leagă de înțelegerea modelelor mentale și de oprirea propagării lor. Se poate face asta la nivel individual? Teoretic, da. Practic vă invit să găsiți ipostaze în care, mă scuzați că prezum asta (sic!), nu ați respectat o regulă și să vă întrebați, de ce? Era vorba de confort? Ați fost fraieri sau șmecheri?
Asta pentru că pâna nu ne salvăm individual nu putem salva nici un sistem.

Se spune că umorul transcende culturi atunci când modelele mentale din culturile respective au lucruri în comun. Sunteți la semafor alături de un german. Uitați-vă la el zâmbind complice, faceți-i cu ochiul și șugubăț, cu toată mimica pe care o întrezăriți în ceea ce scriu aici, traduceți-i asta în germană: ”Hai mă, ești fraier? Doar n-o să stăm aici ca proștii, nu vezi că nu vine nimic?” Ce reacție probabilă va avea?

Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.

#enablingchange
#mentalmodels