În căutarea respectului de altădată…

 

”Care altădată?

De mai demult, nu de dinaintea apariției acestui virus, nu. Poate din acele vremuri când eram mică și când părinții mei îmi spuneau că trebuie să am respect față de oameni, orice vârstă ar avea. Ei tot spuneau atunci că e bine să îi respect pe toți oamenii, iar pe cei care ‘au carte’ (așa ziceau ei), să îi respect și mai tare.

Care respect? Iată câteva fațete care îmi vin în minte:
- Respectul managerului față de oamenii din echipa sa. Știu, au fost multe derapaje în multe firme, atât manageri români cât și străini au avut atitudini nedemne față de ceilalți și, mai mult decât atât, au fost și promovați. Asta nu invalidează principiul, însă;

- Respectul oamenilor față de manager. Mema aceea cu ‘managerul e un idiot’ devenise plictisitoare pentru mine; majoritatea se plângea de manager, nu schimba neaparat departamentul, firma, dar își dorea să devină manager;
- Respectul tinerilor față de cei cu ceva ani mai mari decât ei: devenise o modă ca, dacă ești tânăr, să lași acasă bunul simț și să te porți cu insolență; nu e o dovadă de IQ ci de lipsă de maniere;

- Respectul celor mai în vârstă față de tineri: oamenii au uitat că și ei au fost tineri, că și ei au avut inadecvări, că avem tinerii pe care îi creștem, și că mai tânăr decât noi nu este egal cu mai puțin capabil;

- Respectul față de o meserie: ca să numesc doar câteva meserii, timp de treizeci de ani ne-am bătut joc de cei care aveau ca profesie să ne educe copiii, să ne redea sănătatea fizică, în cazul medicilor, sau psihică, în cazul psihoterapeuților. Ce vreau să spun aici? Atunci când ne apucăm de a doua sau a treia facultate în joacă, doar ca să avem o hârtie, fără studiu prea mult, și profesăm într-un domeniu pe care îl profanăm astfel;

- Respectul față de ceea ce înseamnă valoare: pentru mulți, valoare însemnă bani, manifestarea lor erau mașinile, vilele enorme, dotările la purtător, papucii cu blăniță purtați vara. În alte domenii a fost o vreme când peste noapte oamenii au devenit ce au vrut ei, s-au autointitulat, iar poleiala a ținut loc de conținut: cu cât erai mai vocal, cu cât te băteai mai mult cu pumnii în piept, asemenea gorilelor cu spatele argintiu, cu atât erai mai adulat de anumite mulțimi;

- Respectul față de pagina albă, sau de ecranul unde postăm ceva: parcă prea ne punem și gunoiul, mizeria la vedere, e grotescă fuga după atenția publicului;

- Respectul față de mediul înconjurator: de la locul de lângă mine, la stradă, la oraș, la țară, poate e bine să avem grijă să lăsăm în urma noastră curat, să plantăm, nu să distrugem. Până la urmă, noi ‘creăm’ mediul în care vor trăi copiii noștri;

- Respectul față de noi înșine: mă descumpănește felul în care vorbim despre români, atât mulți dintre cei care trăiesc aici, cât și dintre cei care acum locuiesc în străinatate: totul e făcut cu ou și oțet. Nu zic că nu sînt multe de schimbat. Dar a arunca așa cu noroi în tot ce e în țara asta e similar cu a face pipi în sus: cade pe tine.

Nu știu cum va fi peste câteva luni. Nu pot decât să sper că ne regândim sistemul de valori, ne repoziționăm, învățăm să apreciem ce contează cu adevărat.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#interacters