“Nu mă mai regăsesc”…

… Am auzit mulți oameni spunând asta. Până de curând, o auzeam la oameni trecuți de 40 de ani – oameni care au lucrat mai mulți ani în firme mari, s-au dezvoltat și au ajuns într-o fază de „criză existențială”. Este în firea lucrurilor ca, din când în când, să punem sub semnul întrebării cursul vieții noastre, pentru că avem câteva anxietăți fundamentale. Acestea sunt legate de sensul vieții și de nevoia de a ști că lași ceva în urmă; de singurătate și de nevoia de conexiune cu ceilalți, de libertate și de nevoia de a fi stăpâni pe propriul destin, antreprenori, de a avea independență.

Dar de ceva vreme, încep să aud tot mai des acest „nu mă mai regăsesc” și la oameni de treizeci și ceva de ani. Și mă întreb care sunt cauzele.

Poate că ajung mai repede la acea criză existențială, poate că s-au transformat mai multe în corpul nostru, influențându-ne felul în care gândim și simțim (de exemplu, o prietenă medic îmi spunea că au loc schimbări hormonale mari la femei, iar acestea le afectează deciziile de a începe viața sexuală, de a avea copii sau vârsta la care se instalează menopauza etc.).

Poate că viteza cu care se schimbă unele lucruri în jur ne face să nu mai avem răbdare cu noi și cu timpul nostru.

Poate că presiunea pe care schimbările din jur o pun asupra companiilor face ca managementul acestora să ceară mai multe de la oameni; gradul de încărcare la serviciu a devenit atât de mare, orele lucrate atât de multe, încât oamenii ajung repede să „ardă la două capete”, să ajungă repede în „burn out”.

Sigur, există și oameni care vor să facă puțin și să primească mult, dar cred și sper că situațiile de genul acesta sunt mai degrabă izolate.

Articol scris de: Georgeta Dendrino, Managing Director Interact

Puteți citi articolul complet aici.