“- Cum se numește persoana care vorbește mult și pe care nu o ascultă nimeni?
– Aaaaa, nu știu…
– Profesor!”
Cam așa a decurs o discuție între doi copii de vreo zece ani.
Martoră la acest dialog și… mai de modă veche, am rămas șocată.
Atenție, nu era vorba despre orice copii, ci despre unii deștepți, educați, care învață foarte bine, au mereu replicile inteligente la ei, vorbesc o limbă străină, au văzut deja mai multe țări. În general, știu multe pentru vârsta lor și, oricum, se situează peste medie. Cu toate acestea, pentru că au auzit la școală această ghicitoare “cool”, o repetă cu nonșalanță și cu un cinism periculos, după părerea mea. De ce periculos? Să mă explic. Întâi de toate, pentru că vocabularul pe care îl folosim ne induce un tipar de gândire, ne influențează comportamentul și valorile. Nu insist, cei mai mulți știți prea bine că prin vorbire ne “programăm” gândirea. Mai devreme sau mai târziu, ajungem să credem ceea ce spunem. Iar în cazul copiilor, aflați în plină evoluție, acest lucru este cu atât mai valabil.
Apoi, pentru că este de bănuit că această ghicitoare are un autor matur. Și doar întâmplarea face ca niște copii să o fi preluat spre diseminare și amuzament. Or, eu consider grav faptul că meseria de dascăl „a ajuns de râsul copiilor”, cum s-ar spune.
…
Între 2013 -2016, am studiat la Insead. Nu există vreun profesor de acolo care să nu mă fi impresionat prin ceva, cât de puțin. Cred că e foarte important să căutăm acel ceva demn de respect la fiecare om cu care intrăm în contact (cu atât mai mult la cei care au studiat mai mult decât noi, au mai multă experiență decât noi). Am rămas în legătură cu câțiva profesori și, de fiecare dată când vorbesc cu Manfred Kets de Vries la telefon ori pe email, când ne vedem la Paris sau Fontainebleau, ori când citesc ceea ce scrie el sau ceea ce publică vreun alt profesor, sunt la fel de impresionată. Oi fi eu din altă generație, învechită… și poate, de aceea, încă mai cred că putem lua ceva din fiecare interacțiune, ne putem lăsa sufletul atins.
Până la urmă, răspunsurile la întrebări de genul “cine ne emoționează?”, “cine ne impune respect?” pot fi un indiciu despre propriile valori.
Un articol de: Georgeta Dendrino, Managing Director – Interact