”Mi se pare că, atunci când vine vorba de gestionarea conflictelor, intervine nu doar felul în care am fost obișnuiți de acasă, ci și cât de mult ne-am educat pe noi înșine de-a lungul timpului. Poate și în ce moment ne prinde un conflict sau altul”, spune o participantă la curs în pauză, continuând, cum se întâmplă frecvent, discuția care tocmai avusese loc în plen. ”Nu neapărat”, replică un altul, și procedează la a exprima aceeași idee, însă cu alte cuvinte. Observ ușoara ei ezitare, dar mă abțin să intru în vorbă. Mai urmează un schimb de replici, după care interlocutoarea spune, ușor exasperată, ”Păi și eu ce am zis?” și se întoarce spre mine ca pentru o confirmare. ”Cam așa mi s-a părut și mie, că practic sunteți de acord”, le spun eu ușor amuzată, pentru că discuția își păstrase totuși tonul lejer. Participantul reia în gând dialogul și recunoaște zâmbind că așa este. ”Chiar mă gândeam când ai zis nu, oare ce am spus greșit?”, exclamă ea, după care discuția se mută spre alte subiecte.
”Unde dai și unde crapă”, era o vorbă din popor pe care nu am mai auzit-o de ceva vreme și de care mi-am amintit cu această ocazie. ”Există un decalaj între intenție și impact” ar fi un mod mai modern și poate mai pompos de a spune același lucru. Ideea de fond apare însă des în discuțiile despre comunicare, mai ales când participanții realizează un fapt în aparență banal – tindem să îi judecăm pe ceilalți pe baza impactului pe care cuvintele și acțiunile lor le au asupra noastră, în schimb când vine vorba despre a ne judeca propriul comportament luăm mult mai mult în calcul intențiile de la care am plecat. Or, intențiile nu sunt automat transparente și, mai ales în situațiile în care am dat într-o parte și a crăpat în alta, este nevoie să depunem destul de mult efort de clarificare în retrospectivă. Nu de puține ori este nevoie și să reparăm, să redresăm discuția, poate chiar să îmbunăm cealaltă parte, ceea ce poate fi consumator de timp și energie.
Ce-i de făcut? Două lucruri îmi vin în minte, legate de comunicare. Nu putem umbla mereu cu intențiile cusute pe mânecă, așa cum aveam noi, cei din generațiile mai vechi, numărul matricol cusut pe mâneca uniformei de școlar sau licean. Ce putem face însă este să le clarificăm în timp real, mai conștienți fiind de impactul potențial al cuvintelor noastre. De exemplu, ”De ce ai procedat așa?” este o întrebare care poate pune ușor interlocutorul în defensivă, în lipsa contextului. ”De ce ai procedat așa? Întreb pentru că aș vrea să înțeleg raționamentul” clarifică intenția și liniștește interlocutorul că nu este vorba de o eventuală tragere la răspundere. Un alt lucru pe care îl putem face este să eliminăm sau măcar să reducem din limbaj acești paraziți aparent inofensivi, cum era și acel ”nu neapărat”, care se strecoară din neatenție în conversație și de cele mai multe ori duc la neînțelegeri și la dezbateri sterile. Astfel putem contribui la un climat conversațional poate nu mai curat, mai isteț, mai strălucitor, cum spunea o reclamă celebră, dar cu siguranță mai productiv și mai satisfăcător.
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.