Atunci când subiectul de care vorbim devine sursă de ironie și umor, de la bancuri, reclame până la filme artistice, cred că e nevoie să îl tratezi cu atenție specială, mai ales când vrei să abordezi partea serioasă a acestuia.
Poate vă amintiți că într-un film devenit celebru la noi la care corporatiștii ieșeau chiar în echipe să îl vadă, (joc de cuvinte intenționat ;)) „apreciez feedback-ul tău și o să îl iau în considerare” e traducerea lui ”taci dreacu că ești prost!” sau dacă nu, poate rețineți reclama cu „feedback is fifty”. Da, despre feedback este vorba și fie că îl numim sau nu așa, avem în continuare nevoie de ceea ce el e menit să obțină și clar, nu de efect umoristic e vorba.
Dar cum am ajuns aici? Cred că termenul de ”feedback” a căpătat aceste conotații prin abuz de folosire alături de alte termene relativ recent împrumutate din engleză și folosite cu emfază, dar mai ales din diferența mare între forma adoptată și fondul cultural legat de ceea ce însemna feedback-ul în cultura noastră înainte să îl numim ca atare.
Feedback-ul e menit să aprecieze ceva sau să corecteze ceva sugerând nevoia unei schimbări. Până să îi zicem feedback, care era maniera în cere eram apreciați sau corectați?
Când e vorba de corectare, de cele mai multe ori limbajul folosit nu separa problema de persoană, inducea idei de vinovăție sau rușine și era concentrat pe greșeală și pe trecut, nu pe schimbarea necesară din viitor.
Când e vorba de apreciere, problema era mai degrabă legată de frecvența sa pentru că nu-i așa, nu lăudăm că și-o ia în cap. Peste toate astea a venit prin training forma feedback-ului, produs cultural anglosaxon, și ea în mai multe variante, de la desuetul sendviș până la acronime mai mult sau mai puțin evoluate.
Nu e prima oară, de la Caragiale încoace cel puțin, când importul de formă nu ține cont de fond, iar soluția e acolo, în modele, în cutume, în limbaj. Putem să ne antrenăm cât vrem pe formă, dar fără a trata fondul nu vom produce probabil rezultatele pe care le dorim de fapt.
Problema rămâne în nevoia de spune ”taci dreacu că ești prost” și în acceptarea aparentei normalități și a naturaleței cu care, în anumite contexte, asta chiar ne pare legitim. Feedback-ul neaoș nu își propune să schimbe, ci să pedepsească pentru că există un crez cum că pedeapsa e sursă de motivare și eventual, ca o consecință, schimbare.
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.