– Ce faci, cum îți este?
– Sunt bine, mulțumesc; mă plimb, mă bucur de aceste zile aici.
Am fost la Atena de ziua mea. Am stat trei zile, a fost, ca de obicei, pe repede înainte, însă asta e. Așa am ales eu, important era să fiu în altă parte de ziua mea.
M-au sunat câteva persoane în acea zi. Puține, e adevărat, nu prea mai sună oamenii. Scriu mesaje, acesta este spiritul vremurilor. E bine și așa, să nu fiu cârcotașă 😇.
Oricum, m-au bucurat nespus apelurile. Iar cel video chiar m-a emoționat, mai ales că am vorbit și cu copii. Cum am fost singură, un pic de interacțiune a fost mai mult decât binevenită.
Am învățat să fiu singură, nu au stat astfel lucrurile dintotdeauna.
Călătoresc singură, merg la restaurante singură, la teatru, la operă, chiar și când am avut o intervenție chirurgicală am mers singură la spital, am plecat apoi și am condus până acasă.
Nu prea mai știu altfel. Așa s-au întâmplat lucrurile în viață, nu am ales neapărat. A trebuit să învăț să mă descurc și să nu mă aștept la ceva anume. Știu, poate suna patetic. Nu văd așa lucrurile.
Nu sunt singură, de fapt. Am multe gânduri, am muzica, versurile pe care le-am citit și răscitit până le-am învățat pe dinafară, imaginile din albumele de artă pe care le căutam cu frenezie în trecut și pe care le răsfoiam în neștire, toate romanele citite de-a lungul anilor, toate mirosurile de parfumuri și de locuri, toate acestea sunt mereu cu mine, oriunde aș fi. Toate sunt prieteni buni care mă susțin în orice împrejurare. Îmi arată partea luminoasă a lumii, armonia, idealul. Unii ar spune probabil că toate acestea mă fac să trăiesc în vitro. Și ar avea dreptate dacă nu aș fi extrem de atentă la ce e în jur, nu aș lega conversații cu oamenii la restaurante, cafenele, magazine, în taxi.
Din când în când, mă bucur să fiu singură și în același timp cu atât de multă lume în jur, mai ales în orașele mari. Poate că o astfel de abordare nu este ușor de dus pentru mulți. Dar pentru mine este o bucurie să pot fi spectator și jucător în propriul teatru atunci când vreau.
Mă întreba recent cineva dacă nu mi-ar fi greu să fiu cu cineva. Cred că am fost puțin arogantă când am spus că nu, că mă adaptez, sunt inclusivă. Cu timpul, putem spune că ne știm și ne respectăm limitele; acceptăm însă mai puțin bâjbâielile altora, inadecvările lor, stângăciile în relațiile interpersonale.
Până la urmă, eu am ales să accept realitatea și să fac cât pot de bine în contextul dat.
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.