Time for Appreciation

Am inceput recent un program de mentoring la RBL (Romanian Business Leaders). Mentee-ul meu m-a tot intrebat de ce am acceptat sa fiu mentor (este o activitate pro-bono).

I-am spus ca imi place sa fac mentoring, coaching, ca sint dintre persoanele acelea ciudate care pot spune #lovemyjob, ca eu cred ca e bine sa ‘investim’ timp si energie in a face ceva si in aceasta tara, in a ajuta firmele mici sa creasca sanatos; parca nu ajungeam la el suficient de bine.

M-am tot gandit la asta.

De-a lungul timpului eu am avut oameni in jur care m-au ajutat, sprijinit, fiecare in felul lui. Oameni de la care am invatat foarte multe atat despre business dar si in general, despre cultura, despre maniere, despre lume. De la unii profesori care au crezut in mine (in liceu, la facultate, la Insead) si cu care am ramas in legatura si astazi, la unii dintre clientii mei care mi-au dat sfaturi, mi-au spus parerea lor si m-au sprijinit cand am avut nevoie sau au petrecut timp cu mine si am povestit diverse, sau am devenit prieteni/prietene si am calatorit impreuna, la unii dintre colegi care m-au provocat uneori sau mi-au tolerat slabiciunile (iar acelea au fost niste lectii pentru mine), la unii dintre fostii mei elevi (care imi dadeau mereu feedback imediat, sincer, si bun si rau) pana la unii dintre oamenii cu care am interactionat in calatoriile mele (in taxi, la hotel, la restaurante) si care mi-au aratat ce inseamna excelenta in customer care — toti m-au invatat atat de multe, toti au contribuit la cine sint eu (la partea buna, cea rea e de la mine☺).

Eu cred ca e bine sa dam si noi altora, pentru ca e bine sa existe o compensare in univers. M-am gandit uneori la oamenii care au facut multe pentru mine si pentru care eu nu am reusit sa fac nimic. Unii nu mai sint…cu altii am pierdut legatura. Am decis insa sa fac si eu cate ceva pentru altii, la randul meu. Oamenii foarte generosi nu neaparat asteapta ceva in schimb. Poate singurul lucru este ‘Multumesc!’

 

Cand ai trimis ultima data un mesaj de multumire cuiva?

 

Un articol de: Georgeta Dendrino, Managing Director – Interact

Posted in Uncategorized