Am o cunoștință care face pălării. Pornind de la un hobby, s-a gândit că, dacă tot îi place să le poarte și să le observe la alții, mai bine să le și producă. M-am întâlnit recent cu ea la un târg de creații hand made, unde eram în treacăt. M-am bucurat să o văd la propriul stand, zâmbind în stânga și în dreapta și convingând-o pe o tânără să încerce mai multe pălării pentru a o găsi pe cea care îi vine cel mai bine. Am felicitat-o pentru idee și curaj și am întrebat-o: “Și, unde le vinzi de obicei?”. S-a uitat cu cei mai mari ochi la mine și mi-a răspuns rapid, de parcă, dacă ar mai fi întârziat cu replica, ar fi însemnat că acceptă ideea de vânzare: “Păi, eu nu vând. Pălăriile se vând singure. Mă sună clienții și le cer. Știi că nu-mi place să vând! E vorba despre artă, iar arta este adorată, căutată, cerută, nu… (și aici s-a oprit puțin, ezitând să pronunțe cuvântul) vândută!”.
Spre surprinderea mea, în jurul nostru, câteva persoane dădeau din cap, a confirmare.
După această întâmplare, am căzut pe gânduri pentru că, într-adevăr, unii dintre noi au devenit foarte refractari la ideea de a “vinde” de parcă asta ar presupune ceva negativ, murdar, înjositor. De ce oare îmbrăcăm această activitate în straie atât de respingătoare încât devine ceva foarte dezagreabil? Caut câteva explicații pentru acest fenomen.
Un articol de Laura Solomonescu, Business Development Manager, Interact