”Acuma ce te-ai enervat și tu așa, dă-i încolo, că n-ai cu cine!”
”Hai dom’le, orice om știe asta, nu-mi spune că n-ai auzit până acum!”
”Trebuie să înțelegi că ăsta e procesul și nu există excepții de la procedură.”
”Două cuvinte: ex-clus!”
Ați auzit aceste expresii sau variațiuni pe tema lor? Cel ma probabil, deoarece ele fac parte din limbajul cotidian. Cum v-ați simțit, în cazul mai puțin fericit în care cineva vi le-a adresat direct? Nu tocmai bine, îmi imaginez. Posibil că v-au declanșat niște butoane, că v-ați simțit neînțeleși, constrânși, respinși, ignoranți. Că, dacă cineva v-ar fi cerut atunci să vă descrieți sentimentele, ați fi folosit chiar aceste cuvinte sau niște termeni echivalenți.
Putem pe de altă parte să înaintăm și ipoteza că vorbitorul nu intenționa neapărat să-și minimizeze, să-și ridiculizeze sau să-și constrângă interlocutorul. Dimpotrivă, este destul de probabil că iadul rezultat era de fapt pavat cu intenții bune. Iată câteva traduceri tentative ale intențiilor din spatele cuvintelor de mai sus:
”Acuma ce te-ai enervat…” – îmi pare rău că te consumi pentru un lucru foarte posibil lipsit de importanță
”Hai dom’le, oricine știe…” – sunt surprins că cineva nu știe ceva ce eu consideram o informație bine cunoscută
”Trebuie să înțelegi…” – este foarte important pentru mine să înțelegi procesul și constrângerile pe care le avem
”Două cuvinte…” – în experiența mea/cu datele pe care le avem acum, nu pare posibil.
Altă viață, nu? Exprimate astfel, sau în moduri similare, ele nu mai par să aibă același potențial nociv de a deturna discuția spre o zonă emoțională și așadar problematică. Se întâmplă deseori ca derapajele în dialog să vină din acest decalaj între intenții și maniera în care au fost comunicate.
Analizând expresiile acestea, ne-am pus problema care e impactul lor asupra celui căruia i se adresează, cu alte cuvinte cum este să fii la primire. Însă probabil ne mai scapă și nouă câte un porumbel din acesta, deși suntem animați de cele mai bune intenții. Ce-i de făcut? Este uman, nimeni nu comunică perfect, nimeni nu vorbește întocmai ca în variantele traduse. Ce putem să facem, totuși, după ce a zburat porumbelul, este să revenim și să clarificăm intenția inițială. ”Îmi dau seama că asta n-a sunat cum trebuie. Ce vreau de fapt să spun este…”. Posibil ca acest simplu fapt să fie suficient ca să menținem conversația pe șine.
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.