Interact Business Communications are deosebita plăcere de a anunța demararea activităților proiectului “Investește în tine pentru un viitor mai bun”, Cod MySMIS: 135317, contract nr: POCU/726/6/12/135317, cu derulare în perioada 31.03.2021- 30.03.2023. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.628.064,45 lei, valoarea cofinanțării UE este de 4.396.657,34 lei.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea participării la programele de formare profesională continuă a 670 angajați din regiuni mai puţin dezvoltate, în special pentru cei cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, respectiv din zonele rurale defavorizate.
GRUPUL ŢINTĂ identificat este alcătuit din 670 persoane, angajați (cu contract individual de muncă, PFA sau întreprinderi individuale) și provine din IMM-uri şi întreprinderi mari din regiunile mai puțin dezvoltate ale României: Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Proiectul urmărește realizarea următoarelor obiective specifice:
Creșterea numărului de angajați conștientizați cu privire la importanța formării profesionale
continue în carieră. Vor fi conștientizate 2.000 de persoane în mod direct și, prin aceștia, un număr mult mai mare indirect, prin mesajele campaniei și multiplicarea informației de
către grupul țintă.
Creșterea performanțelor în plan profesional ale angajaților prin furnizarea de servicii de
consiliere profesională și tutorat la cele mai înalte standarde, acreditate conform legislației
naționale.
Creșterea numărului de angajați, cu accent pe cei cu nivel scăzut de calificare, provenind
din mediul rural sau cu vârsta de peste 40 ani care beneficiază de competențe tehnice necesare pentru a-și creşte gradul de retenție la locul de muncă și capacitatea de a-și găsi
un (nou) loc de muncă adecvat, într-un domeniu sustenabil pe termen lung.
Formular de inscriere individuala a participantilor prin POCU - Anexa 8
Descarca
Declaratie privind evitarea dublei finantari - Anexa 2
Cerere de inscriere pentru selectia in GT - Anexa 1
DescarcaNotificare si Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal - Anexa 3
DescarcaChestionarul de interes si analiza
Descarca
3A Caloian Judeţu,
Sector 3, 031111,
Bucuresti
Cunoașterea și dezvoltarea abilităților de bază ale unei persoane cu spirit de inițiativă și antreprenoriat; conducerea unei echipe; cunoașterea informațiilor generale necesare pentru a începe o afacere.
• Competențe și cunoștințe de bază ale unei persoane cu spirit de inițiativă și antreprenoriat
• Metode și tehnici de conducere a unei echipe
• Metode de adaptare la schimbare
• Modalități de planificare și inovare pentru atingerea obiectivelor
• Identificarea oportunităților pieței și negocierea
• Cunoașterea aplicațiilor generale necesare pentru a începe o afacere
Programul este un workshop practic despre cum sa tii prezentari memorabile si cum sa iti prezinti ideile cu claritate, concizie si impact. In cadrul acestui workshop, participantii vor invata cum sa tina o prezentare de succes.
Programul implică mai multe module de practică, coaching și feedback de la instructor și de la ceilalți participanți. Include exerciții de limbaj corporal menite să îmbunătățească prezența personală, tehnici pentru crearea de mesaje de impact și sfaturi pentru rezolvarea fricii de scenă și a întrebărilor dificile.
• Captarea atentiei auditoriului si gestionarea interesului acestuia in timpul prezentarii
• Structurarea ideilor cu claritate, concizie si impact
• Construirea de exemple memorabile
• Gestionarea obiectiilor
• Oferirea de raspunsuri rapide la intrebari dificile
• Adaptarea ideilor la audienta
• Lucrul cu teama de scena
• Mentinerea atentiei auditoriului prin prezenta personala – voce si limbajul corpului
• Pregatirea unei prezentari de succes - aspectul vizual, spatiu, incadrarea in timp
Programul este destinat atât persoanelor care vor să se dezvolte (în special legat de impactul lor în organizaţie, eficienţă personală, comunicare şi leadership), cât şi managerilor care doresc să îşi conducă echipele mai eficient (să adapteze feedbackul, să aloce sarcinile oamenilor potriviţi, să creeze un limbaj comun pentru a gestiona eventuale conflicte).
• Înţelegerea atributelor de comportament
• Cunoaşterea punctelor tari şi îmbunătăţirea acestora
• Posibilitatea de a forma echipe creative şi productive
• Învăţarea prin intermediul unei abordări holistice, adică mai rapid, mai aplicabil şi de durată
Soluţia propusa - profilul Emergenetics®
Programul are ca element central profilul Emergenetics®, un instrument multifuncţional bazat pe cercetările în domeniul neuroştiinţei, ce analizează oamenii din perspectiva comportamentală şi a tipului de gândire. Cu ajutorul său indivizii îşi pot înţelege mai bine tiparele de relaţionare, luare a deciziilor, gestionare a sarcinilor. De asemenea, pot înţelege şi tiparele celor cu care colaborează şi se pot adapta mai uşor la acestea, obţinând un plus de productivitate, comunicare eficientă şi orientare spre soluţii. Instrumentul este simplu, dar nu simplist, vizual şi memorabil, deci uşor de folosit în practică.
Programul este destinat personalului care doreşte să îşi dezvolte abilităţi de redactare a corespondenţei de afaceri şi care întâmpină dificultăţi legate de timpul şi efortul necesare îndeplinirii acestui tip de sarcini.
Acest curs oferă instrumente de dezvoltare a unor abilităţi de comunicare scrisă eficientă. Acest lucru se realizează prin uniformizarea procedurilor de scriere existente şi îmbunătăţirea utilizării limbii engleze standard. Cursul oferă informaţii utile despre redactarea mesajelor scrise, de la scrisori la rapoarte executive, şi exerciţii practice de redactare pe subiecte concrete.
• Cum să selectaţi strategia potrivită de scris pentru a economisi timp şi pentru a creşte productivitatea
• Cum să aveţi impact prin ceea ce scrieţi gestionând atenţia cititorului şi evidenţiind beneficiile
• Să îmbunătăţiţi calitatea documentelor prin practicarea exerciţiilor de editare
• Să aplicaţi tehnici de scriere atunci când scrieţi diverse tipuri de documente, de la e-mailurile zilnice până la rapoarte mai lungi
Workshopul abordează conceptul de schimbare orientat pe comportamentul oamenilor, pe abilităţile şi deprinderile pe care aceştia trebuie să şi le însuşească pentru a reuşi într-un mediu Volatil, U(incert), Complex şi Ambiguu. Promovează schimbarea ca proces evolutiv, indispensabil dezvoltării afacerii pe o piaţă concurenţială în continuă mişcare.
• Să înţelegeţi conceptul VUCA în context global, local şi organizaţional
• Să conştientizaţi şi transferaţi existenţa mediului VUCA în realitatea voastră
• Să gestionaţi eficient situaţiile organizaţionale care implică VUCA în companie
Cursul se adresează angajaţilor care doresc să-şi îmbunătăţească comportamentul şi comunicarea în cadrul relaţiilor pe care le au, şi este dedicat organizaţiilor care urmăresc să-şi îmbunătăţească performanţa angajaţilor.
Acest program are în vedere dinamica, într-un context organizaţional, a conflictelor, descriind procesul conflictului şi discutând consecinţele şi surselele acestuia.
• Să dezvoltaţi o atitudine constructivă faţă de conflict
• Să cunoaşteţi tehnici de prevenţie a conflictelor
• Să diferenţiaţi conflictul de opinie de cel de interese şi cel emoţional
• Să folosiţi tehnici de comunicare asertivă în situaţii de interacţiuni dificile
• Să practicaţi tehnici de a reacţiona în situaţii normale şi de conflict cu oameni cu comportamente diferite sau dificile
• Să cunoaşteţi tehnici de gestionare a comportamentelor dificile
• Să vă modelaţi comportamentul astfel încât nevoile şi interesele legitime să fie satisfăcute
Obiectivul cursului este însuşirea de către cursanţi a strategiilor şi tehnicilor de gestionare a situaţiilor de criză într-o manieră eficientă şi calmă.
• Să exploraţi stadiile diferite ale managementului crizei
• Să practicaţi tehnici de comunicare eficientă în situaţii de criză
• Să integraţi principii de managementul crizei în procesul decizional
• Să stabiliţi roluri şi responsabilităţi în gestionarea crizei
Obiectivul cursului este însuşirea de către cursanţi a metodelor şi tehnicilor care să-i ajute să-şi gestioneze performanţele proprii, cât şi pe cele ale subordonaţilor.
• Să stabiliţi şi să comunicaţi clar standardele de performanţă
• Să creaţi o cultură a performanţei, unde coaching-ul şi feedback-ul despre standardele de performanţă sunt o normă
• Să identificaţi şi gestionaţi în mod activ problemele de performanţă într-o manieră pozitivă, directă şi obiectivă
• Să creaţi oportunităţi de dezvoltare pentru membrii echipei
• Să încurajaţi dezvoltarea talentelor în propria echipă
• Strategic: înţelegere mai bună asupra contextului real, a obiectivelor personale şi profesionale, precum şi a acţiunilor care trebuie iniţiate pentru atingerea obiectivelor stabilite;
• Tactic: relevarea impactului pe care comportamentele proprii şi gestionarea comportamentelor celorlalţi le au asupra eficienţei personale;
• Operaţional: folosirea de instrumente de gestionare a comportamentelor; folosirea de instrumente eficace de planificare şi prioritizare a activităţilor.
• Să aveţi perspective noi asupra modului în care va puteți uita și apoi atinge propriile obiective
• Să înţelegeţi obiectivele şi rezultatele care urmează a fi obţinute - formarea unei imagini mentale a rezultatelor care vor fi atinse
• Să stabiliţi o tensiune structurală, cu paşii care sunt parcurşi pentru atingerea rezultatelor
• Să utilizaţi instrumente de gestionare a timpului și prioritizare a activităților
• Să reorganizaţi agenda în funcţie de durata activităţilor şi de priorităţi
• Să implementaţi un sistem personal de planificare
Un management eficient al performanţei printr-o atitudine de conducere mai bună a managerilor, feedback mai potrivit, relaţii interpersonale de calitate între manageri şi angajaţi, motivarea şi responsabilizarea angajaţilor, crearea unui mediu de sprijin şi învăţare la nivel de organizaţie.
• Să vă îmbunătăţiţi performanţa în conducerea echipelor
• Să vă îmbunătăţiţi abilităţile de motivare, responsabilizare, evaluare, coaching şi comunicare cu echipa
Cursul se adreseaza managerilor care doresc sa imbunatateasca abilitatile de conducere a echipelor, dar si personalul cu bune abilitati tehnice care urmeaza sa conduca echipe. Un curs pentru organizatiile care urmaresc delegarea autoritatii catre nivelele cele mai joase si un stil managerial democratic.
• Să evaluaţi corect rolul liderului în echipă
• Să diferenţiaţi între atribuţiile liderului şi cele ale managerului
• Să identificaţi şi să adaptaţi stilul personal de leadership
• Să aplicaţi diferite strategii în scopul promovării şi stimulării creativităţii şi inovaţiei în echipă/organizaţie
• Să aplicaţi şi să adaptaţi instrumente de mentoring şi coaching la nivelul de dezvoltare al echipei
• Să identificaţi paşii rezolvării unui conflict şi să aplicaţi tehnici de mediere
Programul are ca scop construirea abilităţilor esenţiale pentru înţelegerea diferenţelor critice dintre gândirea strategică, tactică şi operaţională. Proiectat pentru a dota participanţii cu instrumentele necesare aplicării gândirii strategice în viaţa profesională, cursul este o invitaţie la „traducerea strategiei”.
• Să înţelegeţi diferenţele critice dintre gândirea strategică, tactică şi operaţională
• Să înţelegeţi şi să aplicaţi instrumente de gândirea strategică în viaţa profesională de zi cu zi
• Să construiţi strategii la nivel personal şi profesional
• Să abordaţi acţiunile din punct de vedere strategic
• Să traduceţi strategiile companiei în cascadă în strategie de departament sau echipă
Cursul are ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor de influenţare şi se concentrează pe câteva zone cheie ale influenţării: limbaj pozitiv, structurarea mesajului, tehnici de interogare şi influenţarea prin emoţie. Adaptat pentru un context real, programul dezvoltă şi abilităţile de gestionare a comportamentelor dificile şi a comunicării asertive.
• Să recunoască şi să folosească elemente de limbaj pozitiv
• Să stăpânească tehnici de gestionare a emoţiilor pozitive
• Să structureze orice mesaj pentru a obţine o claritate mai bună
• Să recunoască şi să gestioneze comportamente dificile
• Să folosească tehnici de comunicare verbală asertivă
Cursul îşi propune un management al performanţei mai bun printr-o mai bună atitudine de conducere a managerilor, feedback mai potrivit şi relaţii mai bune între manageri şi subordonaţi.
Un atelier conceput pentru a ajuta participanţii să-și sporească gradul de conştientizare a barierelor culturale şi educaţionale prin oferirea şi primirea feedback-ului şi să înțeleagă importanța unui feedback eficient. Prin exerciţiile şi discuţiile facilitate, participanţii practică modalităţi de a oferi şi primi feedback care sunt relevante pentru noul context, precum şi pe termen lung.
• Să identificaţi bariere culturale şi educaţionale în comunicarea profesională
• Să înţelegeţi şi internalizaţi termenul de feedback
• Să puteţi separa persoana de problemă
• Să stăpâniţi mai bine emoţiile negative
• Să primiţi mai bine feedback
• Să cunoaşteţi tehnici de acordare a feedback-ului constructiv
Cursul este destinat tuturor celor care doresc să-şi rafineze abilităţile de a facilita întâlniri de echipă. El vine în întâmpinarea unor provocări importante pe care le au facilitatorii de obicei. Prin diferitele principii, tehnici şi modele discutate în timpul atelierului participanţii descoperă modalități eficiente și concrete de facilitare a întâlnirilor echipei, cu accent pe colaborare și comunicare clară.
• menţinerea energiei publicului pe parcusul întâlnirii,
• gestionarea discuţiilor dificile şi obţinerea informaţiilor necesare,
• alinierea perspectivelor la nivel de grup,
• urmărirea obiectivului principal al întâlnirii
Prin diferitele principii, tehnici şi modele discutate în timpul atelierului participanţii descoperă modalități eficiente și concrete de facilitare a întâlnirilor echipei, cu accent pe colaborare și comunicare clară.
Schimbările din mediile organizaţionale duc la o nevoie mai mare de orientare a managerilor către individ şi sprijinirea lui în atingerea obiectivelor. Astfel, abilitatile de coaching ale unui manager sunt esenţiale în acest context.
Este un program care ajută participanţii să folosească instrumente şi tehnici practice inspirate din coaching, pentru a-şi conduce oamenii mai eficient şi pentru a scoate la lumină potenţialul din membrii echipelor lor.
Deasemenea, oferă participanţilor posibilitatea să exploreze noi perspective şi să exerseze instrumente, menite să îi ajute în modul în care gestionează performanţa, dezvoltă şi motivează echipele.
Cursul se adresează persoanelor care sunt responsabile de performanţa oamenilor, de la lideri de echipă până la manageri de departamente sau organizaţii.
• Permite managerilor să dezvolte echipe prin coaching formal şi informal
• Aduce un set de instrumente şi abilităţi de coaching pentru a răspunde eficient nevoilor de dezvoltare ale angajaţilor
• Vine în ajutorul managerilor cu o poziţionare mentală eficientă în ceea ce priveşte echilibrul dintre rezultatele echipei şi motivarea / dezvoltarea angajaţilor
• Simplifică modul în care managerii percep şi folosesc tehnici de management al oamenilor
Acest curs vizează managerii şi reprezentanţii resurselor umane din organizaţii care urmăresc folosirea unor instrumente specializate de selecţie pentru atragerea şi reţinerea celor mai potriviţi angajaţi pentru posturile vacante.
• Să aveţi interviuri structurate şi proceduri de selecţie care vizează informaţiile legate direct de postul vacant
• Să organizaţi etapele din procesul de selecţie pentru a forma un sistem eficient
• Să obţineţi informaţii despre comportamentul demonstrat în trecut de candidat care pot fi folosite pentru previzionarea comportamentului viitor
• Să evaluaţi gradul de potrivire al candidaţilor cu organizaţia din punct de vedere al atitudinii acestuia
• Să întocmiţi un ghid de recrutare şi selecţie pe care să îl puteţi implementa direct în organizaţie.
Cursul îşi propune să dezvolte abilităţi esenţiale pentru comunicarea cu impact şi memorabilitate.
Datorită aplicaţiei sale la scară largă, participanţii îşi vor îmbunătăţi abilităţile de comunicare atât pentru audienţa internă cât şi externă, utilizand şi adaptând tehnicile de poveste la comunicarea profesională de zi cu zi.
• Să cunoaşteţi şi să înţelegeţi modelele poveştii
• Să descoperiţi capacitatea cuiva de a spune poveşti
• Să utilizaţi şi adaptaţi tehnici de povestire în comunicarea de zi cu zi
• Să îmbunătăţiţi impactul şi memorabilitatea comunicării orale prin aplicarea tehnicilor de povestire
Cursul se adresează persoanelor din vânzări care vând potrivit obiectivului de vânzări, sau personalului care trebuie să negocieze înţelegeri interne sau externe cu furnizorii şi clienţii.
O abordare practică a procesului de negociere, acest curs include un studiu de caz care permite participanţilor să experimenteze negocieri prin jocuri de rol şi expunerea la situaţii din viaţa reală. Pe parcursul programului participanţii trebuie să identifice interesele şi alternativele fiecărei părţi şi să aplice procesul de brainstorming pentru a găsi metode alternative de a atinge o situaţie câştig-câştig.
• Să negociaţi situaţii dificile într-un mod asertiv cu un rezultat confortabil de ambele părţi
• Să creaţi situaţii 'câştig-câştig' prin determinarea tuturor opţiunilor posibile în negociere
• Să evitaţi blocajele în procesul de negociere
• Să întăriţi poziţia personală în negociere prin identificarea alternativei.
Nivelul 1 – limba engleză, franceză, germană
Obiectivele acestui program sunt ca participanţii să înţeleagă sau să folosească limba ţintă în situaţii cotidiene, atât profesionale, cât şi sociale. De asemenea, un alt obiectiv important este ca aceştia să se poată exprima pe teme diverse de interes profesional.
Nivelul 2 – limba engleză, franceză, germană
Cursul se adresează persoanelor care vor să îşi consolideze cunoştinţele de limbă ţintă.
Nivelul 1
• Să dezvoltaţi comunicarea în limba ţintă (En, Fr, Ge) – întelegere, exprimare orală, pronunţie
• Să dezvoltaţi vocabularul de bază, necesar în interacţiunile cu colegii, partenerii şi clienţii
• Să dezvoltaţi abilităţile scrise – să înţelegeţi textele pe teme de interes imediat şi să redactaţi mesaje simple, legate de situaţiile obişnuite de la birou
Nivelul 2
• Să relataţi evenimente din trecut
• Să descrieţi în detaliu planurile de viitor
• Să exprimaţi opinii, sugestii
• Să redactaţi mesaje scrise diplomat
• Să prezentaţi subiecte de business în sedinţe sau în faţa unui public
Formular de inscriere individuala a participantilor prin POCU - Anexa 8
Descarca
Declaratie privind evitarea dublei finantari - Anexa 2
Cerere de inscriere pentru selectia in GT - Anexa 1
DescarcaNotificare si Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal - Anexa 3
Descarca
3A Caloian Judeţu,
Sector 3, 031111,
Bucuresti
Do you have questions about us?
Looking for change solutions?
Contact us.
3A Caloian Judeţu,
3rd District, 031111,
Bucharest
e-mail: [email protected]
phone: 021 326 8170
Do you have questions about us?
Looking for change solutions?
Contact us.
3A Caloian Judeţu,
3rd District, 031111,
Bucharest
e-mail: [email protected]
phone: +40 722 525 50