Despre tine – cine ești, ce îți place, cum ai ajuns să faci ce faci acum; cum te-ai apucat de scris?
Sunt Alexandra Paucescu, absolventă de management, pasionată de oameni, muzică, viață și călătorii.
Deși am început prin a lucra în vânzări, viața m-a dus în cu totul alte direcții și am fost nevoită să mă reinventez. Am avut șansa sa îmi redescopăr pasiunea pentru scris, pe care am avut-o de fapt mereu, dar nu am avut curajul să o exploatez la începutul vieții mele adulte. Astăzi scriu pentru mai multe publicații europene și țin uneori workshop-uri pe teme de comunicare, multiculturalism, dar și etichetă, protocol și adaptare la viața de expat. Organizez deseori evenimente și fac parte din echipa de comunicare a ‚Femme d’Europe’.
Un proiect de care ești mândră, o realizare a ta – spune-ne despre ea
In primul rând îmi vin în minte toate proiectele de voluntariat la care am luat parte de-a lungul anilor. Nu este nimic mai plăcut decât să vezi efectul acțiunilor tale asupra unor oameni cărora ai reușit să le schimbi, măcar puțin, viața în bine.
Anii petrecuți lucrând pentru United Nations si UNICEF sunt cei de care îmi aduc mereu aminte cu drag si cu mândrie întotdeauna.
Acum scriu și încerc, în măsura în care pot, să folosesc ocazia și pentru a promova România. De-a lungul anilor am scris articole pe diverse teme legate de Romania, cel mai recent articol publicat este despre Timișoara, care anul acesta este capitală culturală europeană. Unul dintre următoarele articole, care va apărea in ediția Europe Diplomatic din luna iunie, va fi despre Art Safari, astăzi fenomenul cultural cel mai de succes din Romania.
Desigur, nu pot să nu fiu mândră de cele două cărți pe care le-am publicat în ultimii ani. ‚Just a diplomatic spouse’, un jurnal de memorii de călătorie și viață diplomatică și ‚Boni goes around the world’, o carte cu ilustrații pentru copii.
Ce disciplină ai, cum arată o zi de-a ta?
Zilele mele nu seamănă prea mult una cu alta, și asta sincer mă bucură, pentru că urăsc monotonia. Mintea umană are nevoie de siguranță și uneori, o viață cu repere repetitive este reconfortantă, dar in cazul familiei noastre, este aproape imposibil să trăim mai mult de câțiva ani în același loc, așa că automat totul se schimbă radical de fiecare dată.
Fiecare săptămână vine cu evenimentele pe care le organizez sau la care iau parte și din care de cele mai multe ori, învăț enorm… despre alte culturi și popoare, despre viață sau despre cum să reacționez în anumite situații.
În fiecare zi îmi rezerv timp pentru scris, fac planuri sau documentare pentru articole viitoare sau stabilesc întâlniri pentru interviurile pe care le iau diverselor personalități cu care intru în contact. În general, dimineața este cea mai productivă parte a zilei.
În același timp, încerc să profit cât mai mult de orașul în care mă aflu, să îl descopăr. Îmi place să merg mult pe jos, să descopăr străduțe noi, clădiri cu personalitate, fac fotografii la tot pasul… multe dintre ele le postez pe contul meu de Instagram, care este practic un fel de jurnal de bord al ‚călătoriei’ mele.
Weekendurile sunt rezervate în totalitate familiei: facem împreuna excursii, jucăm tenis sau mergem la film.
Ce faci când ai senzația că ai obosit/că jonglezi cu prea multe?
Sincer, am cel puțin o dată la câțiva ani senzația că e prea mult, că toate aceste mutări își pun amprenta, mă storc de energie și îmi iau din entuziasm. De fiecare dată, mărturisesc că există un moment când zic că e ultima dată … Apoi mă remontez și încep să organizez totul. Cred că ce mă ajută cel mai tare este faptul că sunt o persoană extrem de organizată, nu las nimic la voia întâmplării. Și atunci reușesc să mai reduc din haosul aferent fiecărei mutări. Când te trezești o dată la câțiva ani cu casa toată în cutii și trebuie practic să îți reclădești întreaga viață de la zero, când trebuie sa îți cauți job, prieteni noi… nu e simplu, și invariabil ai acel sentiment că ești protagonist în ‚Ziua cârtiței’. Dar am învățat în timp să îmi manageriez timpul și emoțiile, să îmi fac agenda și să mai spun și NU din când în când…
Cum îți menții nivelul de energie / entuziasm suficient de bun încât sa jonglezi cu tot ce faci?
Am învățat să îmi ridic singură moralul, când e nevoie. Un buchet de flori, un ceai bun, o plimbare când e soare (care e rar la Bruxelles) fac minuni. De fapt, încerc să nu uit de mine și de sufletul meu!
Cine te inspira pe tine?
Am avut șansa să fiu înconjurată de-a lungul anilor de multe femei inteligente și tenace, care știu ce vor în viață și care au și gentilețea de a împărtăși cu cele mai tinere din experiența lor. ‚Women supporting women’ nu este o vorbă în vânt, este un exemplu și o cale pe care încerc să o urmez și eu.
Ce obiceiuri ai care te mențin „fit” mental si fizic?
Nu beau cafea sau alcool, nu mănânc carne de peste 10 ani, nu mă culc în general mai târziu de 23.00. Îmi încep ziua la 7.00 și încerc să fac un număr rezonabil de pași zilnic.
Ce cărți/podcasts ai recomanda?
Două dintre cărțile mele preferate sunt ‘Man’s search for meaning’ scrisă de Viktor E Frankl și ‘The culture map’ de Erin Meyer, pe care o recomand tuturor celor interesați să descifreze din tainele comunicării interculturale. ‘Man’s search for meaning’ este o carte care poate ajuta enorm, pentru că te face să realizezi importanța setării unor ținte și idealuri proprii. în stare să te remonteze și să te ajute să treci peste perioadele grele, care sunt inerente in viața oricui.
Desigur… când ai doi adolescenți în casă… citești și multe cărți de parenting
Podcastul cu cel mai mare impact asupra mea in ultima vreme a fost ‘Lifespan’ al doctorului David Sinclair, care practic oferă idei si sugestii pentru o longevitate si calitate a vieții la care poate toți visăm.
Ai/ai avut un mentor sau niște mentori de-a lungul timpului? Spune-ne despre el/ea/ei și cu ce te-a(u) ajutat?
Bunica mea a fost modelul meu în viață. Medic de profesie, cu o căldură sufletească enormă și o inteligență emoțională mult peste medie, ea mi-a conturat personalitatea și a sădit în mine valorile pe care le respect și astăzi.
Ce sfat i-ai da eului tău de acum 10/20 de ani?
I-as spune să nu îi fie frică să viseze mai mult, să aibă curajul să aleagă calea poate mai puțin bătătorită, acceptată sau sigură.
I-aș mai spune să aibă răbdare, pentru că lucrurile se așază de cele mai multe ori, miraculos poate, pe făgașul menit, și că toate experiențele au rostul lor, pentru a te aduce în punctul și locul cel mai potrivit pentru tine. Răbdarea este o lecție pe care am învățat-o cu timpul.