”Acum câteva săptămâni, când lucrurile aveau încă acea aură de normalitate pe care noi o luam drept permanentă, Simona Halep a participat la un turneu desfășurat în Dubai și a ajuns în finală. După ce a pierdut primul set, a avut o scurtă sesiune de on-court coaching cu antrenorul ei, care i-a făcut un rezumat lucid al greșelilor în abordarea adversarei și i-a dat câteva sfaturi tehnice.

Deși non-verbalul ei părea să arate destul de multă tensiune și o oarecare nemulțumire (cu totul de înțeles), Simona l-a ascultat, a câștigat meciul, iar în conferința de presă ce a urmat i-a mulțumit și a recunoscut public susținerea lui. “M-a ajutat foarte mult la on-court coaching-uri. M-a calmat și mi-a zis ce trebuie să fac mai bine în meci. Am fost nervoasă în anumite momente.

Da, nu am fost pozitivă în dialogurile cu el. Nimic periculos și nimic rău, doar presiunea meciului. Dar m-a ajutat și în timpul game-urilor. M-a susținut mult în aceste momente dificile din finală”.

Poate că astfel de momente sunt destul de comune între sportivii de performanță și antrenorii lor. Mă gândesc însă că aici este o lecție interesantă și pentru noi ceilalți, acum că luptăm pe un teren propriu, cu adversari redutabili – îngrijorare, incertitudine, neliniște, senzația de inutilitate sau alți demoni interiori. Cu atât mai mult dacă suntem în poziția de a conduce echipe și echilibrul celor de care suntem responsabili depinde în mare măsură și de noi și de atitudinea noastră.

Este important să avem o oglindă, așa cum este un coach sau un mentor, de exemplu, cineva care să ne susțină, care să ne spună în mod lucid și dezinteresat unde greșim, dacă e cazul. Această persoană poate să ne ajute să ne gestionăm mai bine pe noi și să găsim resursele pentru a rezista și, de ce nu, pentru a întoarce meciul în favoarea noastră.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

#enablingchange
#selfawareness

Read More

”Foarte mulți dintre noi lucrăm de acasă de câteva zile. Aș îndrăzni să spun că sîntem dintre cei norocoși – sînt oameni care nu au de ales, care veghează ca noi să putem exista în casă: manageri care sînt parte din diverse celule de criză, medici, oameni care lucrează în comerț, producție, farmacii, cei care ne asigură toate utilitățile, armată, poliție, jandarmerie, cei care fac curat pe străzi, în blocuri, cei care asigură transportul public.

Situația Italiei, a Chinei, ne arată că nu putem prevedea cât de lungă va fi această perioadă. Pot fi două săptămâni, în cazul cel mai fericit, dar pot fi și două luni.
Deși, poate, ne-am dorit în trecut să stăm acasă, nu ne va fi ușor. E un stat acasă impus, nu ales, nu dorit. Impulsul de a sta în fața televizorului sau pe social media tot timpul este mare. Panica va fi în creștere. Stările disperate, poate depresive, ne pândesc, ne vor cuprinde.
Prin urmare, mă gândesc că e bine să aplicăm niște strategii:

Să ne luăm toate măsurile de igienă pentru noi și cei dragi.
Să respectăm regulile (dacă Trebuie să stăm în casă, asta e, să stăm, să nu uităm că mulți oameni nu au acest lux).
Să avem ceva provizii, ca să nu fie nevoie să ieșim des din casă.
Să ne facem un program zilnic, ca atunci când mergem la birou.
Să avem o disciplină de fier când vine vorba de acest program.
Să includem 1-2 cursuri online, astfel încât să fim conectați cu colegi.
Să avem un grup de sprijin, câțiva oameni cu care să comunicăm constant.
Să acceptăm că e cazul să gândim altfel când vine vorba de interacțiuni, de învățare.
Să nu uităm să avem grijă de mintea și sufletul nostru, să citim, să ținem legătura cu un trainer, un mentor, un coach.
Dacă sîntem în situația de responsabil de training, HR, să recomandăm oamenilor să continue învățarea și să se vadă cu trainerul pe o platformă online: îi va ține conectați, îi ajută să se concentreze și pe alte lucruri (nu doar la TV), îi ajută să învețe iar când revin, să fie și mai buni, mai puternici profesional.

Preocuparea este foarte importantă, vitală chiar. Panica nu.

Dacă putem ajuta în vreun fel, noi sîntem aici.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#adapting
#enablingchange

Read More

Read More


Trăim vremuri ‘interesante’, vorba vechiului blestem chinezesc (May you live in interesting times). Vremuri în care e bine să nu ne mai adunăm, să ieșim cât mai puțin, să ne spălăm des mâinile, să dezinfectăm totul în jur.
Sigur, când viața noastră se schimbă sau este amenințată, ne speriem sau negăm totul, poate luăm lucrurile în glumă, dar putem însă să gândim și mai rațional, la rece, să facem totul conform unui plan, pas cu pas.
Este de înțeles că intrăm în panică. Unele firme își suspendă activitatea, unii oameni rămân fără serviciu, trebuie să lucrăm de acasă – deși mulți și-au dorit asta, acum, când ‘trebuie’, parcă nu le mai place.

În 2009 a fost o cădere a economiei, am avut o criză destul de dureroasa pentru multe firme. Atunci însă nu era în pericol viața individului; erau în pericol firmele, iar indivizii urmau.

Ce am învățat atunci:

Să ne concentrăm pe învățare.
În perioade de haos, de cădere a economiei, când nu prea avem multe de făcut, să citim, să facem niște cursuri. Este momentul cel mai bun, când nu sîntem stresați de emailuri, de ședințe, de șefi care ne cer urgent ceva.

Să ne oprim, să reflectăm, să ne punem masca de oxigen.
Care e cea mai importantă persoană din viața noastră? Știu, veți spune: copiii, cei din familie, prietenii. Dar dacă mie îmi e rau, nu îi pot susține pe cei dragi. Așadar, să îmi pun masca de oxigen întâi mie, apoi să am grijă de cei dragi, să fie în siguranță.

Să nu ne izolam de tot.
Sigur, trebuie să nu mai ieșim în lume, nu ne mai vedem cu prieteni, colegi.
Dar există opțiunea digitală. Putem să ne conectăm pe atâtea platforme și să vorbim, să ne vedem, putem face grupuri online. Sintem mult mai privilegiați decât cei care au trecut prin situații similare înainte de internet.

Să învațăm că cea mai bună investiție pe care o putem face este investiția în noi înșine.
Ce înseamnă asta? Dacă tot stăm acasă, să reflectăm la ce vrem pe termen mai lung. Ce ne bucură, ce ne dă energie, ce ne ia energie. Timpul petrecut în trafic, între întâlniri, poate fi folosit pentru a ne vizualiza pe noi în viitor. Știu, este un exercițiu dificil de făcut singur. Sugerez un coach / mentor, o persoană care are experiență și a văzut, a trăit mai multe situații, care are educația necesară pentru un astfel de demers. Aș zice că e bine să fim selectivi, până la urmă, e mai bine să ne dotăm ființa noastră cu cele mai alese învățături, nu?

Să fim selectivi când e vorba de oamenii cu care ținem legatura.
Să avem în jur oameni care sînt foarte atenți la detalii, grijulii, dar și dintre cei care ne pot da alternative, idei, metafore, ne pot spune o poveste despre ce au facut alții în situații de criză. Noi vom filtra informația – dar e bine să avem mai multe perspective.

Până la urma, nu putem decât să mergem înainte, pas cu pas, să fim foarte atenți și, pe cât posibil, raționali, și să ne reinventăm în această nouă realitate, sperând că soarele va răsări în curând pe toate străzile lumii.

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#adapting

Read More

Read More

Read More

Read More

Read More

Poate știți jucăriile acelea cu baterii. Când eram mici, fratele meu primise o motocicletă de jucărie cu baterii. Era una de poliție, cu un polițist pe ea, așa cum vedeam în rarele filme străine.

Era singura lui jucărie de acest fel, va închipuiți ce fericire pe el! Se juca cu ea toată ziua. Când bateriile erau pe terminate însă, jucăria devenea lentă, se târa, mai avea zvâcniri, parcă voia să se ridice, dar nu mai avea puteri. Era tristă imaginea aceea, era chiar dureroasă, mai ales că nu aveam mereu baterii de rezervă.

Imaginea aceea îmi revine în minte de câte ori ajung acasă, seara, după o perioadă aglomerată, în care și weekendurile mi-au fost ocupate. Mulți dintre noi ajungem să avem senzația că numai voința ne determină să ne mișcăm, să bifăm traiectoria de la duș până la pat, cu încrederea că a două zi ne vom simți precum motocicleta cu bateriile ceva mai pline. În acele momente, pare că ne pierdem scopul, motivația, încrederea. Ce putem să facem atunci sau care ne sunt opțiunile?

Ne oprim și facem o analiză
Ne oprim o perioadă și punem bateriile la încărcat. O să fie greu, dar e esențial să ne oprim. Analizăm ce am făcut în ultima vreme, care sunt deciziile pe care le-am luat și ne-au adus în acea situație. Căutăm să înțelegem care sunt tiparele noastre auto-distructive. Sună dur, însă când decidem să lucrăm până la epuizare, de fapt, activăm niște mecanisme interne prin care ne facem singuri rău.

Analizăm ce vrem, ce și cine contează pentru noi cu adevărat
Ne verificăm încă o data scopurile. Ele ne dau energie, ele ne fac să ne trezim dimineața nerăbdători să facem lucruri. Apoi, planificăm diferit. Ne rezervăm timp în agenda zilnică pentru reflecție personală, analiză și revizuire a planurilor, cină acasă, în oraș, cu familia, cu prietenii, mergem la un film / concert / o galerie de artă / la club / în parc sau altundeva, în natură. Ne facem timp pentru cei care contează pentru noi, cu adevărat: părinți, copii, frați, surori, prieteni apropiați. Ei sunt cei care ar fi lângă noi, indiferent de jobul pe care îl avem, de poziția noastră socială sau de banii noștri. E bine să ne gândim la ei, nu sunt chiar așa de mulți. Prioritizarea este esențială pentru un echilibru corect.

Facem o listă cu lucruri pe care să le facem altfel / să începem să le facem
De exemplu, să ne propunem să ajungem acasă înainte de o anumită oră ca să avem timp pentru relaxare, detașare. Am putea lua în calcul și să reducem, puțin câte puțin, timpul petrecut pe social media; să stăm la masă fără telefon; să nu aibă acces la noi, între anumite ore, decât cei cu adevărat importanți. Deconectarea ne va aduce mai aproape de starea de bine.

Avem grija de mintea, corpul și sufletul nostru
Un alt lucru de care e bine să ținem cont este: cu ce ne umplem mintea, corpul, sufletul. Mintea ar putea primi acele cărți, informații, imagini care să o dezvolte, să o bucure, să o mobileze cu gust și atenție la ce e mai special, mai de preț. Corpul ar putea primi mâncare de calitate, care să îl ajute să digere, băutură care să-i susțină circulația; exercițiu atât cât să îl mențină în formă bună. Iar sufletul-acele emoții care să îl bucure. E greu, de multe ori, să reducem ce e toxic pentru noi, mai ales dacă am trăit mai mulți ani așa. Un detox al relațiilor este necesar, însă, pentru o bună funcționare a ființei. Nu cred în zicală românească: ”e rău cu rău dar e mai rău fără rau”. Asta este, da fapt, doar incapacitatea de a ne dezbăra de dependența de cineva.

Suntem mai selectivi cu cei din jur
Evităm, o vreme, persoanele care se plâng continuu. Sigur avem toți în jur astfel de oameni care parcă merg mereu cu norul deasupra capului: când ninge sau plouă îi udă, când e soare e prea cald, se plâng de șefi, colegi, îi doare mereu câte ceva. Ca să ne reîncărcăm noi bateriile, e important să stăm departe de energofagi o vreme.

Începem să acceptăm că e OK să avem limite
Să avem îngăduință față de noi: să acceptăm că uneori e OK să ne oprim, e OK să nu participăm la un eveniment. Lumea nu va cădea. E ca atunci când avem grijă de mașina noastră: când ne arată computerul de bord că trebuie să schimbăm plăcuțele de frână, o ducem la service și o lăsăm acolo câteva zile. Ea intră în reparații, iar noi acceptăm asta: ni se pare normal să avem grijă de ea. De ce nu am avea grijă de corpul și mintea noastră la fel de mult cât avem grijă de obiectele noastre? Până la urmă, dacă ele nu mai funcționează bine, cu ce rămânem? Trebuie să învățăm să ne punem nouă masca de oxigen în primul rând. Numai astfel îi putem susține pe ceilalți.

Read More

Read More