Weekly Inspiration

”Energize everyone, every day!’ (Energizează-i pe ceilalți în fiecare zi) este principiul central de leadership la Grupul Lego. Pentru cei de la această companie, a fi lider înseamnă a acționa, a demonstra niște comportamente. Acestea sunt: curaj, curiozitate, concentrare (ca să nu spun focus).

Mi se pare că ilustrează o mare parte din ceea ce ar fi de dorit să fie un lider în această perioadă: un exemplu de energie, de acțiune, de reziliență, de sprijin, concentrare pe ceea ce contează, empatie pentru cei pe care îi conduce. De ce acum, mai mult decât oricând?
Pentru că pandemia aceasta pare ca un drum printr-o ceață deasă, căruia nu îi vedem capătul, uneori se clatină chiar speranța unei luminițe undeva, în apropiere.

Ne-am ținut într-un oarecare echilibru anul trecut, susținuți de gândul că se va termina curând, de câteva acțiuni individuale sau de grup, de niște webinare, cursuri, cărți, întâlniri virtuale la cafea, dar parcă și acestea ni se par acum cusute cu ață albă. E nevoie de altceva, ceva și mai sincer, mai profund, mai uman.

Dincolo de direcție, claritate, comunicare, aș spune că e necesar ca liderii să arate înțelegere, compasiune, să fie container pentru echipele lor, dar să și dea speranță și energie.
Este ușor să vorbim despre ce ar fi bine să facem dar este greu de aplicat. Toată lumea este afectată de pandemie. Toți avem un nivel de oboseală, de saturație față de starea curentă.

Ce cred că e esențial acum este să ne gestionăm corect propria minte, întâi.
Aseară, la acupunctură, după o zi cu mai multe sesiuni de coaching, meetings virtuale, discuții la telefon, emails, mă simțeam obosită, parcă trasă în toate direcțiile. Acolo însă, după câteva minute, am făcut un efort de a-mi pune gândurile în ordine, de a mă uita de sus la ziua mea, de a mă obiectiva.

Avem senzatia că lucram foarte mult (de multe ori chiar lucrăm), că nu mai putem, că am obosit, că nimeni nu ne înțelege, că sîntem singuri pe lume și așa mai departe, putem continua cu concluziile și, de fapt, să ‘jump to confusion’ și să generalizăm distructiv.
Capacitatea de a ne ține în echilibru propria minte ne face câștigători sau ne duce într-o vale a plângerii.

Mintea e asemenea unui om care, câteodata, alunecă pe gheață și cade. Îl vedem, putem să îl ajutăm să se ridice, să se repună pe picioare, sau trecem pe lânga el, lăsându-l de izbeliște. Dar parca nu am abandona pe altcineva așa, nu?

Ca să putem arăta direcția, să putem face planuri pe termen mediu, să creăm sentimentul de încredere și siguranță, aș îndrăzni să spun că ‘trebuie’ să ne energizăm pe noi ca să putem să îi energizăm pe ceilalți; să facem eforturi zilnic de a ne ține în echilibru propria minte, așa cum un păpușar își controlează păpușa.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#selfleadership
#enablingchange