Despre schimbări mai puțin discutate în businessul „mare”

”A devenit o obișnuință ca în companiile multinaționale să existe o preocupare legată de diversitate și înțelegere a diferențelor culturale. Este evident că într-un mediu expus inerent la mai multe culturi, în intern sau în relația cu exteriorul, o bună colaborare, eficiența, un mediu plăcut de lucru se leagă și de modul în care diferențele culturale sunt înțelese și bine gestionate.

Ani la rând, prin diferite intervenții, de la cursuri, seminarii, teambuilding-uri și mai ales contacte profesionale directe, marile companii au contribuit direct sau indirect la senzația că lumea e mai mică, că ne putem înțelege și lucra bine împreună indiferent că suntem din Europa de Vest, Est, China, India sau America.

După deschiderea din anii 90, începutul de secol a adus o expansiune și mai mare a globalizării, ajutat de tehnologie, climat politic și economic. Majoritatea multinaționalelor, cu câteva excepții notabile au reușit să creeze culturi organizaționale solide care au reușit să integreze, nu fără efort și inerente dificultăți, oameni din toată lumea.

Cu aproximativ 5 ani în urmă lucrurile au început să se schimbe în contextul global. Lăsând deoparte chestionarea globalizării în sine și contestarea ideilor neoliberale, discursul naționalist, extremismul au căpătat o prezență tot mai mare. În multe țări, discursul public nu mai este nuanțat când vine vorba de subiecte ce țin de etnie, religie culturi și mai mult decât atât este prezent, deloc subtil nu doar în context politic. Discursul naționalist, xenofob și-a făcut loc în societate prin rețelele sociale care au creat o platformă propice pentru coagulare și împrăștiere.

Companiile multinaționale împreună cu angajații lor nu funcționează într-o bulă ai cărei pereți sunt tapetați cu crezuri și valori și nu pot fi imune prin număr și expunere la ceea ce se întâmplă în societate. Întrebarea care se pune este dacă sunt pregătite să își protejeze culturile bazate pe incluziune și diversitate de care au atâta nevoie pentru a funcționa. Un lucru este cert. Implicit sau explicit, justificat sau nu, există reguli care au făcut ca subiectele socio-geo-politice să nu fie discutate sau abordate deschis și formal mai jos de sălile comitetelor executive. Asta nu are cum să împiedice discursul informal. Riscul care apare aici este dat de mărirea decalajului între ceea se discută formal și cea ce apare pe canalele informale.

Și ca să ajungem la firul ierbii, să presupunem că ești manager regional. Ai în echipă greci, turci, francezi, români, sârbi, croați și ruși. Lucrezi cu un centru de servicii din India și ai furnizori chinezi de echipamente implicați în proiecte de implementare cu echipa ta. În tot acest timp există ciocniri mediatizate între armata Chinei și cea a Indiei, citești în presă că Turcia amenință Grecia cu un conflict armat în Mediterană, citești de războiul informațional sau hibrid pe care Rusia îl susține regional, iar în Croația sunt comemorați eroi pe care partea sârbă îi cataloghează drept criminali de război iar oamenii vorbesc de virusul chinez și de responsabilitatea Chinei în ceea ce privește pandemia. Acum, te rog să pregătești un ”teambuilding” în care să vorbiți de puterea diversității de incluziune și valorile companiei. Cum faci asta să funcționeze?

Scenariul cu echipa regională nu este real, combină mai multe situații/echipe cu care am lucrat în ultimii ani. Ce este real, sunt evenimentele descrise. S-au întâmplat în ultima lună sau sunt în curs de desfășurare. Ce este sigur este că nu mai e suficient să vorbim de valori să ne raportăm la dimensiunile culturale ale lui Hofstede sau Erin Meyer și să ținem aceleași seminarii de ”cross-cultural”. E nevoie de alte strategii, de curaj, de onestitate și de mult mai multă informare și cunoaștere din partea celor responsabili din companii. Nu mai e loc sub preș, iar reorganizarea companiei pe noi regiuni care să evite falii conflictuale (au fost făcute deja în trecut) devine tot mai greu sau scump de făcut.”

Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.

#multicultural
#enablingchange