Castelul, lipitoarea și atașamentul

“Am avut câțiva ani la rând un vis repetitiv: eram într -un castel cu foarte multe camere, în care parcă era o expoziție internațională a celor mai buni chocolatiers; treceam repede prin fiecare cameră, gustam din toate felurile de ciocolată, apoi alergam către cealaltă cameră, și tot așa. La ieșirea din castel era un pod imens, alergam către el. Nu toate ușile castelului erau deschise însă. Uneori trebuia să trag cu forță ca să le deschid. Erau alți oameni în jur, îi vedeam, interacționam puțin, apoi mergeam mai departe, singură, căutând parcă ceva.

Asemenea acestui drum prin castel, cred că mergem prin diverse încăperi în realitate, traversăm diverse capitole în viață, uneori trebuie să mergem mai departe, să deschidem alte uși, dar ne e greu, pare imposibil. Sîntem atât de lipiți, atașați de câte o persoană , de un fel de a face lucrurile, de obiceiurile noastre, că nici nu mai vedem că există o ușă prin care am putea ieși. Sau, în alte cazuri, vedem ușa, vrem să trecem în altă cameră, în altă realitate, în viața pe care ne-o dorim, dar vrem să luăm cu noi și tot bagajul din cealaltă cameră, pe toți cei din jur.

Uităm însă că unii nu vor să vină, că poate nu e pentru ei, că și ei au un vis despre altă realitate, în care noi poate că nu sîntem. Sau poate că ar fi prea greu să îi luăm cu noi, ar fi ca și cum am vrea să înotam cu cineva în spate, iar noi sîntem începători în ale înotului. Mai bine mergem să învățăm să înotam, ne perfecționăm, apoi venim după ei. Ca să trecem prin diversele camere ale palatului uriaș care e viața noastră, e bine să avem încredere în noi, să punem o doză de presiune pe noi, ca să putem deschide ușile, să luăm cu noi pe cei care vor să ne însoțească , să lăsăm în urmă, puțin câte puțin, obiceiurile care nu mai sînt adecvate, să ne salvăm pe noi întâi, apoi să venim după cei dragi, pe care îi vrem alături.

Dar să ne închipuim că vrem să forțăm pe cineva să treacă împreună cu noi prin ușile imense ale castelului, iar acel cineva se împotrivește și vrea să rămânem acolo unde se află el/ea. Ce pierdere de oportunități, câtă lipsă de curiozitate, câtă inerție și ce păcat de viața asta, să ne-o petrecem asemenea lipitorii înfiptă adânc și cu toată ființa ei într-un corp…”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange See less