Cel mai mare curaj

 

”În dialectul Zulu din Africa de Sud, când se întâlnesc, oamenii se salută astfel:

Sawubona (te văd)
Kgikhona (sînt aici)

Închipuiți-vă cum ar fi să ne întâlnim și să ne spunem: te văd!
Este ceea ce avem nevoie toți: să fim văzuți, observați, înțeleși, acceptați, așa cum sîntem noi.
Și totusi, de câte ori nu am avut senzația că nu sîntem înțeleși, că nu sîntem auziți, că vorbim, parcă, în paralel cu ceilalți?
Cei din jur au diverse impresii despre noi, impresii generate, în principal, de doi factori:

De modul de gândire al interlocutorului (bazat pe experiențele sale, educația, interacțiunile sale).

De ‘măștile’ pe care le purtăm în societate. Ceilalți nu văd cum sîntem noi cu adevărat pentru că noi nu arătăm ființa noastră reală. Arătăm pe cine credem noi că ar vrea ceilalți să vadă, pe cine credem că s-ar potrivi situației.

Poate că ne e teamă că am putea fi răniți, poate că ne simțim inadecvați, poate că sîntem în căutare, iar această călătorie către sine vine cu timpul. Ființa noastră adevărată este perla ascunsă în carapace; noi știm că e acolo, durează însă până avem curajul de a o lăsa la lumină.

Oricum, cel mai mare curaj pe care ni-l asumăm este să fim văzuți așa cum sîntem cu adevărat.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#knowyourself