Ca să îi conduci pe alții este important să te conduci pe tine mai întâi

‘Analfabeții secolului 21 nu vor fi cei care nu vor ști să scrie și să citească ci cei care nu vor ști să să învețe, să se dezvețe și să reînvețe’, scria Alvin Tofler în a doua parte a secolului 20. Iată că am ajuns într-o perioada în care îi dăm dreptate.

Am fost invitați, în ultima vreme, să vorbim, să ținem seminarii despre Agilitatea în învățare. Audiența este mereu formată din oameni cu poziții manageriale.
Suntem într-o epoca în care evoluția tehnologică este atât de mare și de rapidă, diferențele între generații s-au lărgit, presiunea pentru a face mai mult cu resurse limitate este în creștere, în timp ce omul s-a dezvoltat foarte puțin din punct de vedere psihologic. Nu zic că noi, oamenii, nu avem capacitate mare de adaptare; istoria noastră ne arată tocmai că datorită flexibilității noastre, am supraviețuit. Cred însă că o vreme aceste simțuri de supraviețuire au fost mai atenuate – nu a mai fost nevoie să ne luptam cu nimeni, pericolele au fost mai mici și nu au atentat la viața individului.

Dar de ceva ani e nevoie de un alt tip de adaptare, de o flexibilizare mentală care nu este chiar atât de ușor de realizat.
‘Omul este o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie gânditoare’, spunea Pascal în secolul 17. Ne-am format modele mentale care ne-au ajutat să ne mișcam prin lume, prin companii, prin societate, să le înțelegem, să punem o anumită ordine în existența noastră. Dar aceste modele mentale sint puse sub semn de întrebare.
Progresul tehnologic a făcut ca cerintele la job să se schimbe, generațiile noi să aibă comportamente, nevoi și așteptări care cer un alt tip de gândire decât cel cu care unii dintre noi am fost crescuți.
Când vine vorba de leaderi, responsabilitatea este mai mare: rolul lor esențial este să aibă grija de oameni, de dezvoltarea lor, de motivarea lor, să îi susțină astfel încât să își facă treaba cât mai bine, să aibă rezultate cât mai bune.

Un lider în jur de 40 de ani poate avea de-a face cu oameni mai mari decât el, cu Millennials, chiar și cu persoane din generația Z. Felul în care îi conduce e bine să fie adaptat fiecăruia. Prin urmare, e necesară o mare flexibilizare a liderului, ceea ce presupune, de multe ori, renunțarea la felul său de a vedea lucrurile, ascultarea celorlalți, capacitatea de a vedea din alte perspective și, în același timp, de a se ridica deasupra și a analiza, a lua decizii. E ca și cum liderul ar avea mai multe perechi de ochelari și, în funcție de context, ar folosi când pe cei cu lentile mari aurii, mai glamour, când pe cei fumurii, cat eye, mai eleganți, când pe cei mai roz, jucăuși, sau pe cei argintii, mai cool, sau pe cei clasici, negri, serioși. Această joacă cu lentilele dă un indiciu despre cât de mare trebuie să fie flexibilitatea mentală a liderului pentru a face față schimbărilor, generațiilor, automatizării.

Cum se poate dezvolta liderul că să facă față complexității, ambiguității?

Iată câteva idei:
Să se pună în situații de noutate – orice tip de situație, nu doar cele profesionale (daca iți place jazz, mergi la un concert rock; dacă ieși la restaurant, mergi de fiecare dată la unul cu specific diferit: thai, indian, romanesc, italian, libanez etc; dacă mergi cu mașină la serviciu de obicei, ia metroul o dată pe lună și fii atent la oameni, îmbracă-te altfel, încât să fii adecvat; dacă iți planifici bine vacanțele, fă o nebunie și pleacă fară planuri, să vezi ce iese)
Să citească mereu – câteva pagini în fiecare zi
Să facă parte din diverse grupuri în care au loc discuții, dezbateri
Să meargă la cursuri
Să aibă un coach și un mentor – aceștia îți dau perspective; filtrează pentru coachee / mentee niște informații, articole, îl ajută să fie mai concentrat (cum îmi spunea un client, ‘îl pune pe șine, ca pe tren’)
Să aibă preocupări și din alte domenii (poți învăța multe din sport, gătit, modă, parfumuri, mașini, de exemplu)
Să asculte pe ceilalți cu intenția de a înțelege, de a se vedea din alte perspective, nu de a da replica
Dacă folosesc Microsoft, să își ia Apple / sau să schimbe androidul cu IOS sau invers – să facă efort de adaptare la alt sistem
Să scrie o vreme pe Ipad, să nu mai folosească hârtia
Să scrie o vreme cu pix alb pe hârtie neagră, în loc de pix negru pe hârtie albă
Să își facă un obicei din a reflecta asupra lor / a activității / a unei perioade astfel încât să se poată analiza, înțelege mai bine
Să ceară feedback constant de la cei cu care lucrează și să îl ia în calcul, să refecteze asupra lui, să îl integreze
Să îi sprijine pe cei din jur să își dezvolte, la rândul lor, capacitatea de a învăța, a se dezvăța, a reînvăța.
Să învețe să tolereze incertitudinea și să aibă răbdare. De exemplu, să accepte că fiecare om din echipă are un alt ritm. A se aștepta ca toți vor reacționa la fel este nerealist, imatur.
Să fie dispuși să accepte că au greșit; să se oprească, să schimbe direcția. E ca atunci când conduci mașina pe un drum și Îți dai seama că mergi într-o direcție greșită; te oprești, schimbi direcția și pornești iar. Nu stai să te gândești câteva zile și să analizezi ‘cum să ți se întâmple tocmai ție’. Lași ego-ul deoparte și o iei pe alt drum. Sigur, urmezi aceleași reguli de condus mașina (îți păstrezi valorile) dar schimbi direcția. Orgoliul ne joacă feste uneori și ne limitează flexibilitatea.

Că toate acestea să se întâmple însă, e esențial că liderul să se cunoască bine pe sine, să știe ce îl bucură, ce îl supără și de ce, ce scoate din el ce e mai bun și ce e mai rău. Ca să îi conducă pe alții, e important să se conducă pe sine întâi, să demonstreze comportamentele așteptate de la ceilalți. Nu prea mai ține modelul de șef ne-autentic, care tună și fulgeră.

Aș zice că viitorul în dezvoltarea liderilor arată oricum numai a lene a minții, nu!