”Don’t be bitter, dear, it leads to botox”

”În weekend am revăzut ”The Women”, un film care mi-a plăcut. Filmul spune povestea a patru prietene și pornește de la o situație aparent banală – una dintre ele ajunge la un moment de criză în mariaj, prilej pentru celelalte să sară în ajutor și pe alocuri să încurce, dar și să își redefinească rolurile și relațiile dintre ele. Povestea poate fi ușor citită în cheie feministă – în afară de faptul că tratează principalele ipostaze în care se regăsește femeia modernă (femeie de carieră, soție, mamă, prietenă, fashionistă, etc), distribuția este exclusiv feminină, ceea ce nu este evident de la început, și nici strident, de altfel.

La o lectură mai profundă, filmul abordează o temă dragă culturii americane, cea a asertivității și a definirii de sine. Mary, personajul principal, încearcă să facă totul și să mulțumească pe toată lumea. Paradoxal pentru ea, ajunge ”să fie concediată din toate rolurile”, după cum se exprimă chiar ea într-o răbufnire față de una dintre cele trei prietene. Lecția pe care o învață este cea a limitelor, iar necesarul moment de criză este și momentul care o ajută să înțeleagă ce își dorește cu adevărat și să se redefinească/reinventeze.

Există un episod interesant, în care ea, victima aparent inocentă a unui adulter, înțelege, verbalizează și acceptă partea ei de responsabilitate în impasul prin care trece împreună cu soțul ei. Așadar, o bună invitație la reflecție despre responsabilitate, prietenie, limite și propriile noastre momente când ne-am surprins întrebându-ne ”de ce mi se întâmplă asta tocmai mie?”. Toate astea într-o cheie plăcută, lejeră, beneficiind de jocul versatil al unor actrițe foarte bune.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica. Enjoy!

#interacters
#enablingchange