Weekly Inspiration

 

”Despre FAIR-PLAY

La unul dintre meciurile de fotbal recente (da, vă rog să îmi permiteți să vă dau din nou un exemplu din sport, dar sportul mi se pare un univers foarte interesant), unul dintre jucători, după ce a marcat un gol, și-a manifestat bucuria făcând un anumit gest: s-a dus la camera de pe marginea terenului și s-a uitat la cameră – și deci spre spectatori – ținând mâinile în formă de binoclu. A primit un cartonaș galben pentru că gestul lui a fost înțeles astfel: eu sunt mare, voi sunteți mici, iar mă uit la voi de sus.

Pe de altă parte, în meciurile de tenis, arbitrul atrage întotdeauna atenția publicului prea zgomotos sau care susține, dincolo de limita bunului simț al jocului, doar unul dintre jucători, bucurându-se doar la reușitele unuia sau încurajându-l doar pe unul dintre cei doi.

Acestea două sunt două exemple de fair-play într-o relație mai puțin vizibilă în sport: între jucători și publicul care devine și el parte a jocului. Ca traineri, „publicul” nostru este compus din participanții la curs – față de care nu e fair-play să ne arătăm „superioritatea” într-un anumit domeniu. Este limpede că noi suntem acolo ca specialiști – dar mai ales ca să le facilităm lor accesul la noi cunoștințe. Iar acest schimb nu se poate face decât de pe picior de egalitate, solidar. Multe dintre feedbackurile pozitive de la cursuri vizează mai ales această atitudine a trainerului – care ar trebui să își arate „cunoștințele” într-un dozaj atent.

Iar dacă există și momente când le suntem „public” participanților la curs (și sunt destule astfel de momente), trebuie să avem grijă să nu fim prea zgomotoși, prezența noastră să nu îi deranjeze din parcursul lor, să nu îi susținem în mod diferențiat, ci să îi ajutăm să se concentreze și să se aprecieze pentru fiecare punct câștigat. Niciun meci nu este ușor. Iar tribunele sunt mai importante decât credem.”

Weekly Inspiration scris de Simona Noapteş.

#fairplay
#training
#enablingchange