”Tu cum te reînnoiești sau despre criza de pe la 40 de ani

Sînt oameni care se implică în multe proiecte, atât pe plan profesional cât și pe plan personal, și alții care sînt într-un fel mai așezați, mai controlați. Cei dintâi par că sînt tot timpul în căutare, parcă nu știu mereu ce vor, fără liniște; cei din urmă, parcă mai înțelepți, par că au găsit acel ceva al lor, sînt mai relaxați, le este bine.

Vine însă o perioadă, în jur de 40 de ani (sau între 40-50 de ani), când ceva le tulbură existența. Nimic nu mai e cum trebuie pentru ei. Apare o perioadă de tranziție pe care pshihologul Daniel Levinson a numit-o ‘mid-life crisis‘. Levinson considera că noi toți creștem, ne dezvoltăm trecând alternativ prin cicluri de viață în care știm ce vrem, ne dedicăm unei cauze, și altele în care avem dubii, nu mai știm încotro. Criza aceasta este cea mai turbulentă dintre crizele prin care trece un individ. De ce? Avem deja multă experiență, știm mai mult despre ce ne place și ce nu, ce ne supără, ce ne bucură; am început să experimentăm pierderea sau boli ale oamenilor dragi, începem noi să ne simțim mai obosiți, să avem diverse dureri, maladii; apare gândul propriei mortalități; apare nevoia de a lăsa ceva în urmă; începem să ne gândim la noi înșine, la o stare de bine personală, la scop, misiune a vieții.

Vă propun să vă puneți, dacă ați ajuns într-o astfel de perioadă, câteva întrebări:
Ce am făcut în viață? Ce vreau să dau celor apropiați, comunității? Ce mă bucură, mă supără, mă întristează, mă înfurie? Care sînt valorile mele și cum se reflectă ele în viața mea de acum? La ce sînt foarte bun? Ce îmi dă energie? Ce îmi ia energie? Ce îmi aduce bun viața mea curentă? La ce visez? Ce s-a ales de visurile mele de când eram mai tânăr și ce aș vrea să fac cu ele acum?
Care sînt oamenii din jur cu care îmi face o plăcere reală să fiu? Ce relații îmi aduc valoare? Căror relații pot eu să le aduc valoare?

După ce reflectați (poate aveți nevoie de câteva discuții cu un mentor, un coach, aceștia pot ghida procesul, și de o rețea de prieteni care să vă sprijine), vă propun să acționați, să începeți să faceți lucruri. Acționați, reflectați iar. Încercați diverse lucruri, implicați-vă în multe, apoi opriți-vă și analizați; treceți iar la acțiune. Acum nu mai este despre a fi în acțiune mereu sau a reflecta mereu, ci despre a face, a acționa, a ne implica, și a reflecta, a ne așeza. Este despre a ține ambele mingi în aer și a nu le lăsa să cadă pe jos.”

Un Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#interacters