Există o categorie de persoane care sunt nepensionabile

 

Un vechi proverb chinezesc spune că secretul fericirii constă în a avea ceva de făcut, pe cineva de iubit și ceva la care să speri. Sunt trei aspecte care ne menții vii, metaforic vorbind. Din această perspectivă, sunt mulți oameni care par obosiți încă de când sunt tineri, oameni pe care puține lucruri îi mișcă. Să fii util, să aibă sens ce faci, să fii în pas cu vremurile tale, să fii înconjurat de oameni, să speri, să ai diverse contribuții în viața celor din jur, a societății – toate acestea ne țin mintea și sufletul tinere.

Pensionarea este pentru unii doar o chestiune de raportare față de societate

Acești oameni fac o treaba până la o anumită vârstă, își plătesc asigurările, își fac datoria. Apoi, după pensie, ei fac altceva. Pensionarea este pentru ei ca vârsta din buletin pentru unele femei, doar un CNP; nu contează, pentru că ele oricum arată altfel, mult mai bine decât vârsta lor biologică. Pensionarea este pentru ei doar o chestiune de raportare față de societate.

Logic e ca vârsta de pensionare să aibă o limită decentă, astfel încât omul să poată benefia mult timp de acei ani, de acea pensie. Iar cei care sunt nepensionabili ar trebui să facă ceva. Ce le place, ce își doresc cu adevărat, fără presiuni sociale sau financiare.

Sistemul social e una, iar sistemul intern e altceva. Să ne gândim la Mihail Șora – el este un om nepensionabil; e activ, în interacțiune, e deștept. La fel e și Manfred Kets de Vries, profesor la Insead Business School; are peste 70 de ani și este foarte activ, scrie mult, călătorește, ține conferințe, cursuri, face cercetare.
Sunt mulți oameni care vor să facă ceva, ceva altfel, ceva drag sufletului lor. Oamenii vor să o ia de la capăt altfel. Curajul și atemporalitatea internă sunt importante. E ca și cum atunci când „te lași la vatră”, nu te întinzi pe jos, ci îți iei viața de la capăt, cu alte repere, ca și cum îți dai o altă șansă. Asta te ține în viață.

Îmi amintesc de poezia lui Robert Frost, „Drumul pe care nu am mers”:

„Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.

Îmi pare rău că nu le-am putut urma pe amândouă

Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit

Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe,

Până acolo unde se pierdea sub pământ.

Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos

Şi care, poate, era chiar mai îndreptăţit să-l străbat,

Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.

Deşi, trecând pe unul dintre ele,

Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă.

Iar în acea dimineaţă amândouă se întindeau la fel:

În frunzele lor niciun pas nu lăsase vreo urmă neagră.

Oh, l-am lăsat pe primul pentru o altă zi

Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,

Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aş povești aceasta cu un suspin,

Cândva, peste ani şi ani:

Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu

Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut

Şi asta mi-a schimbat viaţa”.

Păstrează în minte alternativa, ceea ce îți stârnește interesul, ceea ce te bucură

Lăsându-mă la vatră, ieșind la pensie, pot să consider că am ajuns în aceeași intersecție și pot să îl încerc și pe celălalt. Am făcut o alegere cândva; alegerea a presupus și o renunțare. Acum pot să mă întorc și să o iau pe celălalt drum.
Dacă ies prea târziu la pensie, mulți nu mai au putere pentru nimic; poate e prea târziu pentru ei; sau poate nu au un al doilea drum, o a două variantă. Au luat-o pe un drum, au intrat într-o rutină, s-au identificat cu ea, au fost slujbași. Nu au păstrat în minte alternativa, ceea ce le stârnea interesul, ce îi bucura. De aceea este esențial e să fie mereu activi mental, să aibă aspirații.

Cât despre mine, fac deja lucruri dragi sufletului meu. Am o firmă care are legătură cu dezvoltarea personală, cu educația continuă; învăț mereu; sînt implicată în alte proiecte cu impact social; scriu; învăț mereu; călătoresc; am în jur oameni cu care îmi place să fiu; mai am și alte proiecte în minte, idei care au legătură cu pasiunile mele, cu ceea ce mă bucură. Vorba aceea: sănătoși să fim, că idei avem cât pentru o lume întreagă. Uneori mă gândesc că ar trebui să avem câte două vieți lungi, ca să avem timp să facem tot ce ne propunem.