Toți suntem normali până ajungem să ne cunoaștem mai bine – Georgeta Dendrino

În activitatea mea de coaching, foarte des se întâmplă să începem cu obiective profesionale și, pe parcurs, să ajungem și la aspecte personale. Situațiile când ajungem mai greu acolo sunt cele în care oamenii au o rezistență mai mare. Se spune că „toți suntem normali până ajungem să ne cunoaștem mai bine”. Când mergem dincolo de suprafață, când dăm jos niște măști, descoperim alte aspecte ale noastre. Sau, ca să fac o comparație mai terre-a-terre, dacă dăm la o parte, puțin câte puțin, foile unei cepe, ajungem la miez.

Miezul fiecărui individ poate fi unul foarte sensibil, rănit, temător – acolo se ascunde copilul interior cu toate „rănile” lui, acele răni de care adultul nu s-a mai ocupat. Ele sunt acoperite însă de toate straturile de diverse culori – unele mai vesele, altele mai triste, unele pasive, altele agresive, unele mai colorate, altele mai în alb și negru.

Când un om ne atacă verbal la orice pas, când e agresiv fără motiv aparent, când râde tot timpul, chiar dacă nu e nimic de râs sau se întristează fără motiv aparent, el ascunde niște răni neînchise. E ca și cum aceste răni au fost puse în niște sertare, închise cu cheie, lăsate acolo pentru totdeauna. În astfel de situații, pare că mergem pe un câmp plin de grenade; nu știm niciodată când călcăm pe una și dacă va exploda.

Un individ nu lasă la ușa firmei cine este el cu adevărat; își mai pune pe el niște scuturi (niște foițe de ceapă), astfel încât să funcționeze, și gata. Când însă apar situații stresante, ies la suprafață exact acele aspecte ascunse în sertarele secrete.

Articol scris de: Georgeta Dendrino, Managing Director Interact

Citește articolul complet aici!