Mic eseu despre clătite cu brânză

 

Fiecare dintre noi are în dotare niște cutii. În aceste cutii ținem definiții și categorii. Despre lucruri și oameni. Pentru fiecare om avem câte o cutie cu mai multe sertare. După ce îl cunoaștem îi punem un nume și începem să umplem sertarele. De exemplu, vecina de la 4: doamna Popescu, pe la vreo 60 de ani, vorbăreață și amabilă. Deja în cutia doamnei Popescu am pus niște sertărașe ca să știu dacă și cum o să îi vorbesc.

Să zicem acum că vreau să îi scriu un mail acestei doamne să îi reamintesc să plătească întreținerea. De la primul rând al mail-ului am setat deja raportul în care mă aflu cu dumneaei; după aceea știu dacă voi continua la persoana a doua singular sau plural. Registrul e setat deja. Gramatica mă forțează să aleg.

Engleza, în schimb, e ca mersul pe sârmă. Cu puțin efort putem atinge acel echilibru între formal și familiar: registrul neutru. Aici tot gramatica ne vine în ajutor pentru că mai putem face modificări pe text care să încline ori spre formal, ori spre familiar. Neavând un tu sau un dumneavoastră, putem adăuga câte ingrediente dorim, rețeta e flexibilă, iar lista nu se termină nicicând: de la faimoasele verbe modale până la elemente de intensificare (de exemplu ”highly”) sau diminuare (cum ar fi ”somewhat”). Ești ca la supermarket : găsești tot ce dorești. Vrei să îndulcești mesajul, adaugi ”It would be really nice if you could…”; vrei, dimpotrivă, sa il piperezi, adaugi și un subjonctiv, așa, ca să știe că you mean business.

De ce atâta grijă pentru cum formulăm mesajul? În fond e doar un email. Sau poate nu. Uneori un cuvant folosit greșit poate fi o ofensă pe care nu toată lumea e dispusă să o treacă cu vederea. Depinde de noi și mai ales de destinatar dacă facem clătite cu brânză sărată sau dulce.

Așadar când scriem mail-uri e bine să avem piața făcută, să știm ce vrem să gătim și să avem toate ingredientele la îndemână. Și să verificăm din când în când să nu ardem mâncarea. Asta ca să nu gătim de două ori.