Interviu cu trainerii Interact Communication

1. Ce înseamnă să fii trainer la Communication?

Oana Măcroiu: Trainer la Departamentul Communication incapsuleaza mai multe elemente cum ar fi: energie, rabdare, perseverenta, spirit jovial, simtul umorului, creativitate si multa empatie. Este genul acela de job pe care nu l-as putea face daca nu as fi capabila sa calatoresc spre mai multe destinatii in acelasi timp.

Cristina Câtu: A fi trainer la Communication inseamna a fi pasionat de comunicarea verbala – de la invitatia la film pana la intanirile de afaceri si de cea scrisa – de la simplul sms pana la raportul de vanzari. Un trainer de comunicare ii ofera cursantului o harta a comunicarii si il inspira pe cursant sa exploreze acest imens teritoriu.

Simona Noapteș: Să fii trainer înseamnă să iubești să comunici cu oameni, cu meseriile lor, cu domeniile lor și, uneori, cu mediile culturale din care ei provin. Înseamnă să îi îmbogățești pe cei pe care îi înveți o nouă limbă, nu doar cu gramatică sau vocabular, ci și cu un anumit fel de a gândi noile forme lingvistice cu care ei intră în contact, o modalitate care să îi ajute să le transpună în profesiile lor și în viața cotidiană. Să fii trainer înseamnă adaptare, flexibilitate, înseamnă să fii mereu pregătit pentru un imprevizibil personal al fiecărui client.

Aura Frîncu: Galileo Galilei a spus odata ca   „Nu poti invata nimic pe nimeni; poti doar sa ajuti pe cineva sa se descopere.”  Cam asa e si cu « meseria » de trainer la Communication pentru mine.  Mi-am dat seama, in timp, ca daca ma rezum la rolul de profesor care  doar explica structuri, clarifica mecanisme ale limbii, da teme, corecteaza, asta nu reprezinta decat o treime din rolul unui trainer. A doua treime consta in a crea experiente, in a facilita procesul de invatare, in a-i ajuta pe oameni sa depaseasca bariere, complexe de inferioritate, sa aiba incredere in ei, sa faca acele conexiuni intre ce stiu deja si ce vor sa stie ; eu pot da sfaturi, pot face recomandari, pot inspira, incuraja, dar pana la urma cel care invata( sau nu) este omul din fata mea. In asta consta si usorul si greul acestei meserii. Apoi, mai e o treime de rol in care fac pe pshihologul, ascult oamenii vorbindu-mi in mod autentic despre viata lor,  dau si eu « din casa » uneori, ne angajam intr-un dans al increderii reciproce.  Exista o componenta umana si afectiva extrem de importanta in jobul de trainer. Daca nu-ti plac oamenii, cu tot ce au ei frumos, dar si mai putin luminos in ei, jobul acesta nu e pentru tine.

 

2. Cum te pregătești pentru un curs în așa fel încât să te asiguri că este adaptat clientului?

Oana Măcroiu: In primul rand ma asigur ca am inteles ceea ce el doreste. Apoi incerc sa gasesc cele mai bune resurse din care sa pot selecta informatia care sa ii ofere valoare clientului. De multe ori gasesc numai idei generale pe care mai tarziu le pot dezvolta impreuna cu participantii si astfel au si ei un rol esential in intreg procesul de armonizare a elementelor cursului.

Cristina Câtu: Cu cat inteleg mai bine industria si sarcinile de zi cu zi ale cursantului, cu atat pot adapta mai bine cursul.

Simona Noapteș: Cel mai important este să cunoști nevoile clinetului. Și, uneori, să îi arăți importanța unor forme care la prima vedere nu au relevanță directă. Discuția preliminară este decisivă – ce vă doriți, ce așteptări aveți, ce nevoi, în ce context folosiți limba pe care o învățați – sunt întrebări foarte importante. Cursurile sunt mereu în modficare – chiar dacă urmăresc o structură, ele diferă foarte mult în funcție de contextual și de domeniul de specialitate sau de interes al clientului.

Aura Frîncu: Pregatirea cursurilor este un fel de «  neverending story » pentru un trainer. Nu conteaza de cate ori ai predat ceva, de fiecare data trebuie sa te adaptezi oamenilor din fata ta. Asadar, incerc sa folosesc cat mai multe documente autentice : articole de presa, filmulete de pe internet, conferinte TED, interviuri, toate din domeniul de activitate al clientilor mei si din domenii conexe. Apoi, folosesc si materialul clientului, email-uri, prezentari, traduceri si alte documente pe care ei mi le pun la dispozitie si pe care le pot folosi ca suport pedagogic. In plus, citesc presa de business si ascult cu mare atentie tot ce-mi povestesc clientii.

 

3. Ce-ți place cel mai mult la un curs?

Oana Măcroiu: Cel mai mult imi place energia participantilor. Fiecare este unic in felul sau si personalitatea lor are nuante diverse pe care ma bucur sa le explorez.

Cristina Câtu: Imi plac sesiunile in care cursantii participa activ, isi dau unii altora feedback, expun ipoteze si fac schimb de idei si cunostinte.

Simona Noapteș: Cel mai mult îmi place că întotdeauna un curs este un schimb – de informații, de experinețe, de cunoștințe. Și că, la fiecare curs, cunosc oameni noi, foarte interesanți, profesioniști, diverși, cu interese și pasiuni diferite de la care am mereu câte ceva nou de învățat.

Aura Frîncu: Imi place la nebunie cand simt ca se creeaza o relatie umana care trece dincolo de cea profesionala. De altfel, cativa clienti mi-au devenit ulterior prieteni buni. Imi place cand simt ca am o contributie, oricat de mica, in viata oamenilor : de exemplu,  am ajutat o echipa care lucreaza in telecom, in logistica, sa comunice mai eficient cu partenerii lor de business din Africa francofona ; week-end-ul trecut, am ajutat o clienta grecoaica sa-i scrie proprietarului ei pentru a-l convinge sa le permita sa-si ia o pisica, lucru interzis prin contract ( l-a convins ☺) ;  pe altii i-am inspirat sa citeasca literatura in franceza, iar pe cativa expati sa iubeasca limba romana si Transilvania. La nivel micro, imi place cand se intampla momente de « aha », cand  vad ca oamenii pleaca de la cursul meu cu un tonus mai bun, cu o idee interesanta sau macar cu zambetul pe buze.

 

4. Ce este greu?

Oana Măcroiu: Nu este intotdeuna usor ca in a doua parte a zilei sa imi mentin nivelul de energie la fel ca in prima jumatate. Cautarea de materiale si pregatirea lectiilor necesita destul de mult timp mai ales atunci cand oamenii cu care lucrez vin din domenii cat mai variate si au asteptari si nevoi diferite.

Cristina Câtu: Provocarea cea mai mare este imbunatatirea fluentei. Aceasta necesita timp si implicare.

Simona Noapteș: Ce este cel mai frumos este și cel mai greu – adaptarea continuă a cursurilor, adaptarea la ritmul și la nevoile fiecărui client este mereu o provocare.

Aura Frîncu: E greu sa fii pe drumuri cand e ger, canicula sau ploua, de multe ori cu  rucsacul burdusit de carti, laptop, markere si post-its ; e greu cand oamenii anuleaza cursurile in ultimul moment ; dar cel mai e greu e cand i ti dai seama ca nu poti ajuta un client sa progreseze, ca nu-l poti motiva tu acolo unde nu reuseste singur.

 

5. Fun facts. (întâmplări amuzante de la cursuri, situații inedite)

Oana Măcroiu: Primul lucru care imi vine in minte este ziua cand am nimerit in sala de sedinte in loc sa ajung in sala de curs si nimeni nu intelegea comportamentul meu. Nu voi uita niciodata privirea acelor oameni ☺

O alta experienta inedita de care imi amintesc razand este despre un curs pe care    l-am tinut la client acasa si cainele a furat si a distrus mare parte din materialele de pe masa (foile de curs, foaia de prezenta si cateva pagini din manualul meu) ☺

Cristina Câtu: Odata pregatisem o sesiune in jurul unui discurs despre un nou software. Discursul fusese postat in urma cu doar cateva ore. Cursantul stia deja despre ce era vorba si a tinut o excelenta prezentare ad hoc a principalelor puncte din discurs.

Simona Noapteș: Întâmplări amuzante apar mereu. Cel mai adesea, ele provin din analogiile făcute între limbi sau între forme lingvistice. Astfel am aflat că există „Ștefan cel Mai Mare” sau că în limba slovacă există o expresie care s-ar traduce „trist în ciuperci” (echivalentul lui „a ți se îneca corăbiile”).

Aura Frîncu: Au fost multe momente amuzante la cursuri. Unul recent si inedit a luat forma unei declaratii de dragoste . Se da un curs de romana, subiect de discutie – timpul liber ; se mai dau niste clienti straini, dintre care unul tanar, frumusel, care se uita  in ochii mei si spune  : « Te iubesc » . In secunda imediat urmatoare, se inroseste ca racul si rectifica in engleza : adica nu, nu asta am vrut sa spun, am vrut sa spun ca iubesc basketul. Prea tarziu, porumbelul scapase, ne-am amuzat pe seama lui vreo 5 minute bune.