Conferinta Internationala Think On Your Feet ® in Romania

Interact a gazduit la Sibiu intre 6 si 9 mai conferinta internationala Think On Your Feet® Network 2011. Peste 30 de traineri, consultanti si manageri de companii din zona de invatare si dezvoltare din 15 tari s-au reunit pentru 3 zile pt. a schimba experienta si a dezbate aspecte legate de abordarea globala a clientilor.

Traineri din tari precum Marea Britanie, Japonia, Franta, Australia, Canada, Romania, Singapore etc au dezbatut si au schimbat experienta despre modalitati de livrare si adaptare a solutiilor de comunicare la clienti din culturi, companii si industrii diferite.

Un alt subiect pe agenda conferintei a fost abordarea globala a clientilor multinationali si folosirea caracteristicilor unice ale retelei de companii si consultanti Think On Your Feet®. Experiente si expertize diverse, flexibilitatea si capacitatea de a servi clienti aproape oriunde in lume au fost folosite pentru a dezvolta o strategie globala.

Interact are dreptul de folosire a licentei pentru cursul de comunicare structurata Think on Your Feet® din anul 1999. Think On Your Feet® International este o retea de companii si consultanti din 34 de tari de pe toate continentele care ofera solutii de dezvoltare a comunicarii in canale si medii multiple.

Click aici pentru detalii despre programul Think On Your Feet®

 


Posted in Uncategorized