E greu, dacă nu imposibil, să schimbi întreaga lume. Dar tu poţi fi altfel.
Când l-am revăzut, era alt om. În afara chipului bronzat şi uscat de soare, în afara uşoarei chelii şi a bărbuţei tunse scurt, avea un aer senin şi optimist. Zâmbea cu toţi dinţii, privea în jur, gata să mai salute şi să mai atragă pe cineva în discuţia noastră de pe trotuar, unde dădusem nas în nas. Nu mai ştiam nimic despre el de când emigrase în Australia. Nu simţisem nevoia să-l caut, să-l văd şi să-l aud, pentru că se făcuse cinic şi mizantrop.
De formaţie inginer-constructor, luase cu 15 ani în urmă decizia de a pleca din ţară, cu toată familia, incluzând şi doi copii de grădiniţă. Era supărat pe toţi şi pe toate, pe sistem, pe guvernanţi, pe lume şi pe viaţă: pentru că nu-şi găsea un job pe măsura calificărilor lui, pentru că i se cereau compromisuri pe care nu era dispus să le facă, pentru că nu vedea viitorul lui şi al copiilor lui, câtă vreme „nu mai era nevoie de el în ţara asta” . Plecase atunci, în necunoscut, ca un disperat care se aruncă dintr-o clădire incendiată într-o mare fără sfârşit.
N-am să vă plictisesc cu toate detaliile aventurii lui australiene, pe care mi le-a rezumat la o cafea. Nici acolo nu şi-a găsit imediat un job. Avuseseră noroc cu o rudă a nevestei, care i-a ajutat. Acum, însă, îi mergea bine. Avea propria firmă – mică, ce e drept, dar vioaie -, profilată pe recrutări în domeniul… construcţiilor. Descoperise, forţat de împrejurări, o nişă de business unde putea să-şi valorifice cunoştinţele din background în alt context, cel al plasării de forţă de muncă specializată.
Acum, venise în România tocmai ca să-şi extindă afacerea, ştiind ce ofertă e aici şi ce cerere e în Australia. Copiii erau mari, studenţi în Europa, iar soţia rămăsese acasă ca să aibă grijă de colonia de „canguri”. Aşa îi spunea el mulţimii de vieţuitoare de care îşi înconjuraseră existenţa: câinii, pisicile, papagalii şi … cangurul şchiop.
Era bucuros şi împlinit. Nu ajunsese un mare constructor de hidrocentrale, nu semnase nici un proiect de importanţă majoră, dar îşi găsise echilibrul, transformându-se din inginerul intransigent şi nervos, în antreprenorul jovial şi încrezător. Atât de mult se schimbase şi îşi revizuise părerile despre viaţă, încât nici opţiunea de a se restabili în România nu i se mai părea de neglijat. Ba chiar, mi-a mărturisit pe fugă, la despărţire, se gândea să revină de tot în ţară şi să facă afaceri aici. Cum spuneam, prietenul meu devenise alt om. De-abia aşteptam să-l reîntâlnesc…
I Interact with you