Asa mi-am permis sa traduc / sa interpretez ceea ce americanii spun “Lack of resources or lack of resourcefulness”, facand din aceasta dihotomie un subiect la zi.
Stiti cum se zice: “Baietii buni n-are noroc…”. Nu stiu pe cine citam cu aceste vorbe, e clar pentru toata lumea ca le spunem in deradere pentru dezacord, dar le spunem, totusi, atunci cand ne lasam cuprinsi de propria mila. Atunci cand ne umplem de compasiune pentru propria soarta, invocand divinitati zgarcite, alocari nedrepte de averi sau greaua mostenire comunista.
Si in literatura culta si in cea populara, exista numeroase referiri, mai mult sau mai putin rimate, la relatia noastra cu destinul ghinionist. Dupa cum exista si multe superstitii pentru posibilele surse de ghinion si nefericire (numarul 13, pisica neagra, ziua de marti ori taiatul unghiilor vinerea).
Toate acestea arata cat de veche si deja traditionala e tendinta de a cauta in afara noastra motivele unor nerealizari si vinovatii: nu m-a facut mama frumos, taica-miu a fost baiat sarac, de muncitori, n-am avut meditator la germana si… am mai fost si racit…
Intr-o dulce-amara judecata, dam vina pe resurse, de obicei materiale, pentru tot ce nu ne iese, pentru a ne justifica si legitima limitele. E un fel de fuga sau de scuza ca mai mult de-atat nu se poate. “Gata, eu pana aici am mers! Nu-mi cere mai mult!” Dar traim astfel de vremuri, cand ni se cere mai mult, avem nevoie de mai mult de la noi insine si de la ceilalti!
Unii dintre noi evitam, insa, astfel de momente confruntationale. Le amanam, alegand sa ne instruim la nesfarsit: “Inca nu stiu tot, n-am asimilat toate metodele, s-au mai descoperit intre timp alte tehnici si fara certificarea ca le stapanesc, nu pot iesi pe piata muncii…” Pretexte! Pretexte pentru fuga de viata reala si din fata unei posibile evaluari a ceea ce stim cu adevarat sa facem.
Ceilalti, cei mai multi, din fericire, gasim in noi curajul de a infrunta realitatea si ne aruncam in lupta. Cand insa ne dispare vitejia si cand ni se cere, cum spuneam mai sus, sa ne depasim putin conditia, ne aducem aminte de leit-motivul lipsei de resurse si il luam in brate, invocandu-l drept justificare.
Ce-ar fi insa daca, in loc de asta, ne-am forta putin limitele? In fond, cine le-a stabilit? Fisa de post? Ea e doar o conventie, facuta tot de oameni, n-are ea de unde sti ce zace in noi. De unde stim ca nu stim, ca nu putem fara una sau fara alta, si ca, in general, mai mult nu se poate, in conditiile date?
Ce-ar fi daca am renunta sa inventariem resursele externe lipsa si le-am cauta in noi insine? Avem in jur exemple nenumarate de oameni care au trecut de aceste bariere mentale. E drept ca majoritatea lor au facut acest pas dincolo, fortati de imprejurari. Dar au facut-o! Ganditi-va numai cati corporatisti au iesit din sistem si au luat calea antreprenoriatului. Credeti ca le-a fost usor? Intrebati-i! Ganditi-va, apoi, cati oameni din functiuni suport s-au vazut nevoiti sa iasa in front office si sa dea piept cu clientul! Sau cati si-au schimbat meseria, descoperindu-si abilitati uitate sau necunoscute pana atunci! Si asta nu in ani, ci astazi, urgent, fara suplimentari de buget, simulari in spatiul virtual sau plasa de siguranta! Cu ce aveau la ei in momentul acela. N-ar trebui sa asteptam ca viata sa ne dea branciul motivational. Inainte sa se intample asa ceva, putem incerca sa iesim din zona de confort, increzatori si curiosi. Ce ni se poate intampla? Cateva coate rupte, cateva dureri de cap, dar multa, mult mai multa stima de sine, reconsiderare in sus a propriilor limite si satisfactie personala.
I Interact with you