Archive
Articole Interact

”În weekend am revăzut ”The Women”, un film care mi-a plăcut. Filmul spune povestea a patru prietene și pornește de la o situație aparent banală – una dintre ele ajunge la un moment de criză în mariaj, prilej pentru celelalte să sară în ajutor și pe alocuri să încurce, dar și să își redefinească rolurile și relațiile dintre ele. Povestea poate fi ușor citită în cheie feministă – în afară de faptul că tratează principalele ipostaze în care se regăsește femeia modernă (femeie de carieră, soție, mamă, prietenă, fashionistă, etc), distribuția este exclusiv feminină, ceea ce nu este evident de la început, și nici strident, de altfel.

La o lectură mai profundă, filmul abordează o temă dragă culturii americane, cea a asertivității și a definirii de sine. Mary, personajul principal, încearcă să facă totul și să mulțumească pe toată lumea. Paradoxal pentru ea, ajunge ”să fie concediată din toate rolurile”, după cum se exprimă chiar ea într-o răbufnire față de una dintre cele trei prietene. Lecția pe care o învață este cea a limitelor, iar necesarul moment de criză este și momentul care o ajută să înțeleagă ce își dorește cu adevărat și să se redefinească/reinventeze.

Există un episod interesant, în care ea, victima aparent inocentă a unui adulter, înțelege, verbalizează și acceptă partea ei de responsabilitate în impasul prin care trece împreună cu soțul ei. Așadar, o bună invitație la reflecție despre responsabilitate, prietenie, limite și propriile noastre momente când ne-am surprins întrebându-ne ”de ce mi se întâmplă asta tocmai mie?”. Toate astea într-o cheie plăcută, lejeră, beneficiind de jocul versatil al unor actrițe foarte bune.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica. Enjoy!

#interacters
#enablingchange

Read More

 

”Despre FAIR-PLAY

La unul dintre meciurile de fotbal recente (da, vă rog să îmi permiteți să vă dau din nou un exemplu din sport, dar sportul mi se pare un univers foarte interesant), unul dintre jucători, după ce a marcat un gol, și-a manifestat bucuria făcând un anumit gest: s-a dus la camera de pe marginea terenului și s-a uitat la cameră – și deci spre spectatori – ținând mâinile în formă de binoclu. A primit un cartonaș galben pentru că gestul lui a fost înțeles astfel: eu sunt mare, voi sunteți mici, iar mă uit la voi de sus.

Pe de altă parte, în meciurile de tenis, arbitrul atrage întotdeauna atenția publicului prea zgomotos sau care susține, dincolo de limita bunului simț al jocului, doar unul dintre jucători, bucurându-se doar la reușitele unuia sau încurajându-l doar pe unul dintre cei doi.

Acestea două sunt două exemple de fair-play într-o relație mai puțin vizibilă în sport: între jucători și publicul care devine și el parte a jocului. Ca traineri, „publicul” nostru este compus din participanții la curs – față de care nu e fair-play să ne arătăm „superioritatea” într-un anumit domeniu. Este limpede că noi suntem acolo ca specialiști – dar mai ales ca să le facilităm lor accesul la noi cunoștințe. Iar acest schimb nu se poate face decât de pe picior de egalitate, solidar. Multe dintre feedbackurile pozitive de la cursuri vizează mai ales această atitudine a trainerului – care ar trebui să își arate „cunoștințele” într-un dozaj atent.

Iar dacă există și momente când le suntem „public” participanților la curs (și sunt destule astfel de momente), trebuie să avem grijă să nu fim prea zgomotoși, prezența noastră să nu îi deranjeze din parcursul lor, să nu îi susținem în mod diferențiat, ci să îi ajutăm să se concentreze și să se aprecieze pentru fiecare punct câștigat. Niciun meci nu este ușor. Iar tribunele sunt mai importante decât credem.”

Weekly Inspiration scris de Simona Noapteş.

#fairplay
#training
#enablingchange

Read More

 

”Tu cum te reînnoiești sau despre criza de pe la 40 de ani

Sînt oameni care se implică în multe proiecte, atât pe plan profesional cât și pe plan personal, și alții care sînt într-un fel mai așezați, mai controlați. Cei dintâi par că sînt tot timpul în căutare, parcă nu știu mereu ce vor, fără liniște; cei din urmă, parcă mai înțelepți, par că au găsit acel ceva al lor, sînt mai relaxați, le este bine.

Vine însă o perioadă, în jur de 40 de ani (sau între 40-50 de ani), când ceva le tulbură existența. Nimic nu mai e cum trebuie pentru ei. Apare o perioadă de tranziție pe care pshihologul Daniel Levinson a numit-o ‘mid-life crisis‘. Levinson considera că noi toți creștem, ne dezvoltăm trecând alternativ prin cicluri de viață în care știm ce vrem, ne dedicăm unei cauze, și altele în care avem dubii, nu mai știm încotro. Criza aceasta este cea mai turbulentă dintre crizele prin care trece un individ. De ce? Avem deja multă experiență, știm mai mult despre ce ne place și ce nu, ce ne supără, ce ne bucură; am început să experimentăm pierderea sau boli ale oamenilor dragi, începem noi să ne simțim mai obosiți, să avem diverse dureri, maladii; apare gândul propriei mortalități; apare nevoia de a lăsa ceva în urmă; începem să ne gândim la noi înșine, la o stare de bine personală, la scop, misiune a vieții.

Vă propun să vă puneți, dacă ați ajuns într-o astfel de perioadă, câteva întrebări:
Ce am făcut în viață? Ce vreau să dau celor apropiați, comunității? Ce mă bucură, mă supără, mă întristează, mă înfurie? Care sînt valorile mele și cum se reflectă ele în viața mea de acum? La ce sînt foarte bun? Ce îmi dă energie? Ce îmi ia energie? Ce îmi aduce bun viața mea curentă? La ce visez? Ce s-a ales de visurile mele de când eram mai tânăr și ce aș vrea să fac cu ele acum?
Care sînt oamenii din jur cu care îmi face o plăcere reală să fiu? Ce relații îmi aduc valoare? Căror relații pot eu să le aduc valoare?

După ce reflectați (poate aveți nevoie de câteva discuții cu un mentor, un coach, aceștia pot ghida procesul, și de o rețea de prieteni care să vă sprijine), vă propun să acționați, să începeți să faceți lucruri. Acționați, reflectați iar. Încercați diverse lucruri, implicați-vă în multe, apoi opriți-vă și analizați; treceți iar la acțiune. Acum nu mai este despre a fi în acțiune mereu sau a reflecta mereu, ci despre a face, a acționa, a ne implica, și a reflecta, a ne așeza. Este despre a ține ambele mingi în aer și a nu le lăsa să cadă pe jos.”

Un Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#interacters

Read More

 

”La începutul secolului 20, Henri Ford și-a construit succesul cu un model care a schimbat practicile epocii: o mașină simplă și ieftină. A rupt tiparul vremii: ‘Mașinile sînt pentru elite’ și a impus un model alternativ: ‘Mașinile sînt pentru toată lumea’. Puțin mai târziu însă, piața a evoluat și clienții au vrut să aibă de ales. Ford însă a rămas la modelul său de mașină simplă și ieftină. Vremurile s-au schimbat, lumea cerea altceva. Însa cel care a schimbat modul de gândire a unei lumi, a rămas prizonierul propriului model mental. Compania lui Ford a trecut razant pe lângă faliment. (adaptare după “Strategie Modele Mental”, Philippe Silberzahn & Beatrice Rousset).

Un model mental este o reprezentare a realității bazată pe totalitatea credințelor și ipotezelor noastre.

Cred că, de multe ori, în management, sîntem destul de blocați într-un model de gândire care a funcționat până acum câțiva ani. Avem, de exemplu, așteptarea ca angajații tineri să se comporte la fel cum ne-am comportat noi cu douăzeci de ani în urmă, să fie motivați de aceleași lucruri. Uităm însă că, atunci când eram de vârsta lor, ne simțeam neînțeleși, doream să schimbăm lumea, la rândul nostru.

Este însă greu să schimbăm felul în care gândim. Aș propune să facem niște eforturi de genul:

Să ne facem un cont de Tik Tok și să obsevăm ce se întâmplă acolo, să încercăm să nu judecăm ci să înțelegem că felul în care comunicăm s-a schimbat.
Să stăm de vorbă cu oameni mai tineri și să îi ascultăm, să nu întrerupem, să aflăm ce fac, cu ce se ocupă în timpul liber, ce le dă energie, ce îi enervează, ce îi bucură.
Să stăm de vorbă și cu oameni mai în vârstă, și ei au avut experiențe din care putem învăța.
Să ne propunem să învățăm ceva nou în fiecare trimestru (să încercam un alt sport, să mergem la birou și pe alt drum, să trecem de la un sistem Microsoft la Apple, să mergem la birou pe jos o zi pe lună).
Să citim din alte domenii decât cel în care activăm.
Să fim atenți, în parc sau acasă, la cum vorbesc copiii, despre ce, cu ce se ocupă, cum se joacă; totul, fără a judeca.

Sînt lucruri simple, cele pe care le propun. Sînt însă un punct de plecare. Buturuga mică poate răsturna carul mare. Schimbări mici ne pot ajuta să mai variem felul în care gândim, vedem lumea.”

Un Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#IChangeThereforeIAm
#enablingchange

Read More

 

Despre tristețe și ABC-ul emoțional

Fac ateliere de comunicare de multă vreme și în timpul lor, aproape inevitabil, apare discuția despre gestionarea emoțiilor – ale noastre și ale altora. Deseori plec de la o întrebare simplă: hai să vedem, care este rolul emoțiilor? Cei mai mulți participanți știu sau intuiesc: sunt, simplist vorbind, semnale despre lumea exterioară sau interioară. Fiecare emoție semnalează ceva și fiecare ne îndeamnă să facem ceva (de unde impulsurile).

Am observat, după o serie mai lungă de ateliere sau cursuri, că se repetă un lucru. Când vorbim despre cele 4 emoții de bază, respectiv bucurie, tristețe, furie și frică, oamenilor le este ușor să găsească rolul bucuriei, fricii sau al furiei, nu însă și al tristeții. Aici se lasă de obicei o tăcere și este nevoie să ajut sala cu întrebări. Când ne simțim triști? Ce ne provoacă cea mai mare tristețe? Tristețea semnalează o pierdere și ne îndeamnă să încetinim ritmul, să ne închidem în noi și să suferim, pentru că, după cum mi-a spus o dată un psiholog, the only way out is through, în cazul unei pierderi.

Îmi dau seama din asta că e loc de educare și autoeducare aici. E important să stăpânim un ABC emoțional, la fel cum e important să stăpânim niște competențe de bază, cum este operarea unui calculator sau șofatul. De ce? Pentru că orice demers de gestionare pornește de la a înțelege niște resorturi mai profunde. Și pentru că, deși statisticile spun despre România că are mult mai puține cazuri de depresie decât media europeană, realitatea din jur ne arată că mulți, foarte mulți oameni duc peste tot cu ei răni ascunse.

Weekly Inspiration scris de Alina Doica, Interact.

#emotions
#sadness

Read More

 

”Despre colaborare și Școala Altfel, în toiul vacanței de vară

Anul acesta am fost din nou la o școală în Săptămâna Altfel și am făcut câteva activități cu copii de clasa a IIIa. Una dintre activități presupunea o împărțire în 4-5 echipe, o construcție de realizat, puțină competiție, un scenariu destul de clasic. Ce mă interesa era să colaboreze și să găsească soluții creative. Le-au găsit și au colaborat (în echipele mici), dar cel puțin jumătate din farmecul activității a fost răpit de nevoia de a-i disciplina suficient cât să audă instrucțiunile (rămân la părerea că una dintre principalele probleme în învățământ este numărul prea mare de copii într-o clasă) și apoi de a gestiona arătatul cu degetul care s-a produs ulterior între echipe, nemulțumirea, acuzele și micile izbucniri de agresivitate.

Este un lucru pe care îl văd destul de des și în organizațiile cu care lucrăm. Ca societate, ne este greu să colaborăm și parțial este vina sistemului care ne-a format/ne formează. Îmi amintesc de o clientă din Franța, care a lucrat câțiva ani ca manager în România, și care spunea: oamenilor le este greu să colaboreze pentru că la școală totul era individual – temele, lucrările, răspunsurile.

Mulți dintre cei activi acum pe piața muncii au lucrat la primul proiect în echipă atunci când au ajuns la facultate. Știu că între timp s-au mai făcut progrese, dar e o temă care, recunosc, mă obsedează. Cum putem încuraja mai mult colaborarea, la toate vârstele? Nu am încă un răspuns. Mă gândesc însă că, dacă permitem colaborării și comportamentelor care o definesc să urce în lista noastră de priorități – mai sus decât ”dar Popescu cât a luat?”, respectiv ”uite, cei din departamentul X ce bine s-au descurcat cu targetul” – avem de câștigat.”

Text scris de Alina Doica, Interact.

#enjoyworkingtogether
#enablingchange

Read More

”Câte fire de ceapă ai dat celorlalți?

Încep prin a vă aminti parabola firului de ceapă din Frații Karamazov, romanul lui Dostoievski:

‘A fost odată o femeie amarnică şi rea la suflet. Şi acea femeie a făcut umbră pământului şi, împlinindu-i-se sorocul, a murit. Şi intrând în moarte, nu a lăsat nici o faptă bună după ea. Diavolii au înşfăcat-o aşadar şi au azvârlit-o în lacul de foc.

Iar îngerul ei păzitor şedea pe mal şi îşi tot zbuciuma mintea: “Oare ce faptă bună o fi făcut în viaţa sa?” Şi, amintindu-şi, s-a dus la Dumnezeu şi i-a spus: “A smuls din grădina ei un fir de ceapă şi l-a dat de pomană unei sărmane femei sărace.”

“Ia acel fir de ceapă,” i-a zis Dumnezeu, “şi dă-i-l să se agaţe de el şi, după aceea, încearcă să o tragi afară. Dacă reuşeşti să o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă firul de ceapă se rupe, să rămână acolo unde se găseşte acum.”

Îngerul s-a pogorât degrabă în Iad şi a spus, întinzându-i firul de ceapă: “Apucă-te bine de el, femeie, şi am să te scot afară. Şi s-a pornit să tragă cu putere de fir până când a scos-o aproape cu totul din Iad. Dar, ce să vezi, ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea să o scape, s-au agăţat de ea, să-i tragă şi pe ei afară. Haină de suflet, cum era, scorpia de femeie a început însă să dea din picioare şi să urle: “Pe mine voieşte să mă scoată, nu pe voi, ceapa este a mea, şi nu a voastră!’

O revistă de resurse umane a dedicat recent un întreg număr bunătății, ca valore umană. Mi s-a părut utopic la început. Cu cât mă gândesc mai mult, cu cât mă uit mai mult în jur însă, cu atât văd necesitatea atragerii atenției asupra acestui subiect. Știu că trebuie, la fel ca în avion, să ne punem nouă înșine masca de oxigen întâi, să avem grijă de noi, să ne uităm la noi, să ne analizăm, înțelegem, acceptăm. Din când în când însă e bine să facem fapte bune și pentru ceilalți. O faptă bună poate fi că ai întrebat pe cineva ce mai face, că l-ai ascultat, că i-ai arătat că îți pasă și că, pentru câteva minute, i-ai dat din timpul tău. Nu mereu e nevoie de fapte mărețe. David îl învinge pe Goliath; buturuga mică răstoarnă carul mare; câteva minute de atenție acordate unui om pot face minuni.
Tu cui i-ai dat un fir de ceapă azi?”

Un text scris de Georgeta Dendrino, Interact.

#begood
#enablingchange

Read More

”În cursurile mele, mă străduiesc ca întotdeauna subiectele și
documentele despre care discut și pe care le citesc să fie cât mai autentice. De aceea, adesea, recurg la site-urile companiilor-client.
Găsesc acolo lucruri foarte interesante nu doar pentru mine, ci și pentru clienții mei care află astfel despre proiectele altor
departamente, despre cum arată anunțurile de angajare, despre cum arată diverse campanii de care nu se ocupă direct.

Am făcut acest exercițiu la un curs de română. Informațiile erau interesante, unele chiar noi. Uimirea clientului meu nu era însă stârnită de acest lucru – ci de ceva mult mai simplu, aproape trecut cu vederea de mine: absența diacriticelor. Surprinderea era că se poate publica un text oficial, un text de prezentare a companiei, care să nu fie scris cu diacritice, care să nu fie corect. Pentru un străin care învață limba română, absența diacriticelor nu doar îngreunează complet înțelegerea, dar este și semnul unui profesionalism îndoielnic. Voi nu simțiți la fel?

Și eu simt aceeași obligație atunci când scriu un text în franceză (desigur, nu vorbesc aici despre scurte mesaje prin SMS), de a respecta limba în toate detaliile ei – lipsa unor accente pune autorul într-o lumină nefavorabilă. Iar dacă ele lipsesc în texte oficiale, accesibile partenerilor și clienților, o astfel de scăpare poate să deterioreze foarte mult imaginea companiei.”

Un text scris de Simona Gabriela Noapteş, Interact.

#diacritice
#interacters

Read More

”Azi vă povestesc iar despre fotbal. Am rămas cu gândul la recentele evenimente sportive care au trezit România din letargia și dezamăgirea fotbalistică și nu numai. Am văzut câteva dintre meciuri în oraș, la un pub plin de oameni foarte diverși (femei, copii, mulți bărbați de educație și vârstă diferite). Și deși, de mult timp, și eu renunțasem la orice patimă patriotică, să mă aflu acolo, în acele momente de entuziasm colectiv, a fost o bucurie.

Am fost chiar mai fericită când, la un meci pierdut de România, toți oamenii scandau numele echipei și aplaudau. Cred că fotbalul (chiar dacă uneori prea popular) are puterea de a oferi momente pline, din care să se alimenteze speranța, încrederea, spiritul de echipă, empatia și puterea de a continua. Nu doar pentru că aduce laolaltă oameni foarte diferiți, ci pentru că îi face să treacă împreună prin aceleași emoții – iar asta micșorează distanțele.

Cred că, mai ales într-o echipă, într-o companie, oamenii ar trebui să treacă din când în când prin momente de emoție, de suspans, de entuziasm sau chiar și prin momente mai dificile. Dar să treacă împreună. Să fie prezenți – uneori simpla prezență ajută, integrează, sporește simpatiile și prieteniile, îmblânzește nemulțumirile și greutățile.

Anul trecut am văzut cu echipa “Any Given Sunday”. Acum, de curând, l-am regăsit la televizor. M-am oprit și l-am urmărit în continuare, gândindu-mă la colegii mei, amintindu-mi acea seară, amintindu-mi glumele lor și acel aer de prietenie și de relaxare care ne-a primit pe toți, fară diferențe, fară griji. Știam că fac parte dintr-o echipă chiar dacă eram atunci într-o sâmbătă seara, singură, la mine acasă, desprinsă de “job”.”

Un text scris de Simona Noapteş, Interact.

#teamwork
#weeklyinspiration

Read More

Weekly Inspiration

”- Ce părere aveți despre plagiat și plagiatori?
- Sunt niște hoți, e un fel de furt ce fac ei. Folosesc munca altuia în folosul lor.
- Deci sunteți de acord că fură proprietate intelectuală pentru a obține beneficii personale?
- Da.
- Ce simțiți față de plagiatori?
- Dispreț.
- Prin urmare, bănuiesc că nu plagiați și nu aveți de gând să plagiați lucrarea cuiva pentru a obține o diplomă de doctorat sau orice alta formă de recunoaștere a muncii intelectuale?
- Desigur, bineînțeles că nu.
- În altă ordine de idei, am o altă întrebare acum, câți dintre voi au auzit de video streaming, torente sau alte modalități de urmări filme gratuite online? Nu o să vă întreb dacă ați și făcut acest lucru. Nu o să vă întreb nici dacă softul pe care îl folosiți pe calculatoarele voastre personale este sau nu licențiat.

Era ușor de observat la acest moment cam starea participanților se schimbase. De la zâmbete complice, la încruntări sau surprindere, până la reacții rapide de dezacord ”dar, nu e același lucru cu plagiatul!”, aveam deja rumoare în sală.

Deși poate să pară, acesta nu este un instantaneu dintr-un seminar de etică sau protejare a proprietății intelectuale. Este parte dintr-un seminar de management al stresului care scoate în evidență ceea ce în psihologie se numește disonanță cognitivă, o situație care implică deținerea simultană a unor atitudini, convingeri sau comportamente aflate în opoziție, în conflict și care reprezintă o formă de stres psihologic.

Problema care apare aici este că avem tendința de a nivela conflictele interioare și asta duce adeseori la auto-manipulare şi la acceptarea unor comportamente pe care altfel le blamăm în alte forme la alții. Cu alte cuvinte ne mințim ușor pe noi înșine. Dacă vă simțiți stresați, ajută să căutați factorii de stres nu numai în exterior ci și în interior. Avem nevoie să ne analizăm mai mult, să ne cunoaștem mai bine.”

Un text scris de Lucian Mihai, Interact.

#knowyourself
#stressmanagement
#saarunceprimulpiatracelcare

Read More