Archive
Articole Interact

 

”Dacă ați citit cărțile sau ați urmărit filmele din seria Harry Potter, cu siguranță vă amintiți de vâjthaț, sau quidditch, pentru cei care preferă varianta originală din engleză.

Vâjthațul este un fel de cricket al lumii vrăjitorești, stârnește pasiuni, naște animozități și ține spectatorii cu sufletul la gură, la fel ca orice sport care se respectă. Harry este un membru valoros al echipei Gryffindor, pentru talentul său la zbor – sportul se joacă pe mături, în orice fel de condiții atmosferice. Nu o dată el întoarce soarta meciului în favoarea echipei sale, prinzând spectaculos hoțoaica aurie – o mingiuță cu aripi, aproape imposibil de văzut și de urmărit. Iată însă că în episodul al cincilea al seriei echipa Gryffindor nu o duce prea bine. Harry și alți doi membri de bază, gemenii Weasley, au fost eliminați din echipă din cauza unor altercații cu o profesoară. În plus, este nevoie de un alt portar, după ce fostul căpitan al echipei absolvise școala. Pentru această pozție se oferă voluntar Ron, cel mai bun prieten al lui Harry și fratele gemenilor. El este deseori ținta glumelor lui Fred și George, atât în legătură cu sportul, cât și în general.

Pe teren Ron are o evoluție surprinzătoare, și nu neapărat într-un sens bun. Timorat de de șicanele adversarilor din echipa Slytherin, urmărit la fiecare meci de stadionul plin până la refuz și bombănit constant de frații săi, Ron nu pare să poată apăra aproape niciun balon. Astfel, echipa Gryffindor înregistrează câteva înfrângeri usturătoare și riscă să piardă Cupa, pe care o deținuse câțiva ani buni. Mai toată lumea se întreabă de ce Angelina Johnson, noul căpitan, insistă să îl păstreze în echipă, în ciuda acestor eșecuri și a dorinței lui Ron însuși de a demisiona. Dar Angelina are motivele ei, care se dovedesc până la urmă bine întemeiate: Ron apără fenomenal atunci când are senzația că nu se uită nimeni la el. Într-adevăr, într-un meci plin de suspans și răsturnări de situație, Ron reușește să aducă victoria și Cupa echipei, devenind eroul colegilor săi. Întâmplător sau nu, ștrengarii gemeni, cei mai asidui critici ai lui, nu fuseseră prezenți la acel meci.

Povestea lui Ron mă duce cu gândul la câteva dintre ingredientele succesului – fie el profesional sau personal. Cu siguranță ajută dacă cineva crede în noi și caută talentul (și talantul) ascuns. Fără doar și poate critica, dacă nu este constructivă și bine intenționată, ne scutură încrederea în noi. Îndrăznesc să spun că și atunci când e perfect bine intenționată și exprimată ca atare, tot ne ia ceva până să o digerăm – așa e firea umană. Însă poate ingredientul esențial este propria noastră abilitate de a depăși obstacolele din afară și temerile dinăuntru. Voi ce talent ascuns ați scoate la lumină dacă ați ști că nu vă vede nimeni?”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

Read More

”Săptămâna trecută mi-am uitat geanta cu laptopul într-un autobuz. Era spre seară, mă întorceam acasă și vorbeam la telefon. Din reflex, am pus poșeta pe umăr când am coborât și abia când am ajuns în fața ușii de la intrare, vreo 10 minute mai târzu, mi-am dat seama că eram prea ușoară, îmi lipsea ceva. Am verificat repede unde avea autobuzul capătul de linie și, împreună cu soțul meu, am luat mașina înspre ultima stație, în speranța că, dacă cineva observă geanta și se hotărăște să nu o păstreze, i-o va da șoferului. Aveam șanse să găsim autobuzul cu pricina, traficul era destul de aglomerat și probabil fie încă nu ajunsese la capăt, fie încă nu plecase în cursa următoare.

Ajunși la capăt de linie, am început să întrebăm din autobuz în autobuz. Unul dintre șoferi ne-a spus care este procedura dacă cineva lasă un obiect uitat în autobuz: șoferul are obligația să îl pună în geam, în caz că îl recunoaște cineva, apoi îl predă controlorului de trafic de la capătul liniei. Un altul abia s-a abținut să râdă, în fața naivității mele: ”Cine să-l dea înapoi, doamnă?”. Dar a încercat și el să ne ajute, cu un sfat: ce este de făcut în caz că mă hotăram să depun o sesizare la Poliție. Au trecut așa câteva minute de căutare înfrigurată și, pe când ne pregăteam să o abordăm pe doamna din ghereta controlorilor, a apărut un șofer cu geanta mea în mână: ”E a dumneavoastră?” Apucase să audă povestea de la un coleg. Am încercat să îl găsesc pe cel sceptic, să îi redau încrederea că binili învinge, după cum spune o campanie celebră, dar plecase deja.

Pe drumul spre casă, cu sufletul înotând într-o mare de ușurare și recunoștință pentru generosul anonim care mă scutise de plata unei sume deloc neglijabile și de o grămadă de bătăi de cap, m-am gândit la două lucruri. Cât de mult din viața noastră, publică și privată, încapsulăm în aceste obiecte – telefon, laptop – astfel încât dispariția lor neprevăzută urcă la rang de mică tragedie! Este de înțeles, până la un punct și eu chiar am fost foarte norocoasă, așă că poate aș fi gândit diferit dacă deznodământul era altul. Dar a fost o bună ocazie să-mi amintesc că starea de bine pe termen lung nu depinde de lucruri, oricât de valoroase ar fi ele.

Am observat o zicală ce circulă pe rețelele sociale, referitoare la starea națiunii: ”nu ne mai facem bine”. Pe mine personal mă revoltă defetismul ei fățiș. Adică într-atât de lipsiți de speranță să fim? Întâmplarea mea pare să arate, în felul ei mărunt, că avem șanse să ne facem bine și că genul acesta de generalizări nu ajută pe nimeni.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

#enablingchange
#gettingbetter

Read More

 

”Am crescut într-un cartier de case în București. Deși eram în perioada comunistă și știam că erau și oameni de care era bine să ne ferim, cu care trebuia să nu vorbim multe, oamenii erau atenți și le păsa unii de ceilalți. Dacă nu vedeam pe cineva o zi, ne duceam la poartă și il / o strigam. Dacă nu răspundea, intram în curte și băteam la ușă. Vecinii își duceau unii altora diverse prăjituri, mâncăruri mai altfel, ceva ce aveau ei mai special și doreau să împartă cu ceilalți.

Mama mea încă locuiește acolo și s-a întâmplat ca un vecin să mă sune să îmi spună că nu o văzuse deloc în ziua aceea.
Și azi, când cineva nu e acasă, lasă cheia de la poartă și mâncare unui vecin pentru a hrăni câinele, pisica.
Poate că unora li se pare un comportament provincial și râd de ceea ce scriu aici. Nu m-ar mira.
Prefer acest comportament celui ‘sofisticat’ al nepăsării, al lipsei de empatie, al egoismului, al dezumanizării.
Am citit că unii dau vina pe social media ca să justifice nepăsarea, dezinteresul față de cei din jur, centrarea exclusiv pe sine.
Fața umană a societății ar trebui să nu țină de trenduri și app-uri; să începem să construim legături în loc de cât mai multe ziduri între noi. Vorbim atât de mult de inteligența emoțională, mergem la cursuri, citim despre asta, avem conversații intelectuale, meta – inteligență emoțională – dar nu ne pasă de cineva de lângă noi, nu ne purtăm în consecință cu vorbele noastre.

Vă propun să vă gândiți:

Câți prieteni / câte rude / câte cunoștințe singure aveți în jur?

Ce ați făcut de sărbători ca să le fiți aproape, să le arătați că sînteți acolo?

De câte ori pe lună îi vedeți? De câte ori îi întrebați ce mai fac și chiar așteptați să vă răspundă, ascultați? Nu de complezență, nu, toți simțim când cineva o face ca să bifeze acțiunea.

Când ați sunat o astfel de persoană și ați spus: vreau să vin pe la tine, când e mai potrivit?

Când ați încercat să ‘citiți’ ce e dincolo de aparențe? Când ați lăsat deoparte confortul personal ca să ascultați și să sprijiniți pe altcineva?

Mi-ar plăcea ca, începând de azi, să ne pese mai mult. Așa ne facem bine ca indivizi și ca societate.”

 

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange

Read More

”Începutul anului vine cu câteva zile libere bine venite. Ele ar putea fi folosite intenționat pentru a ne opri din alergare, din ‘a face’ și a ne preocupa puțin de ‘a fi’, a ne proiecta în viitor, a reflecta asupra noastră, a ceea ce ne dorim. Aș lua aceste zile ca pe un interval de liniște ca să ne adunăm gândurile, să ne ‘re-punem pe șine’. Nu avem o astfel de perioadă în an în care (aproape) toată lumea să fie pe modulul ‘relaxare’, în care să nu primim emails, să nu ne ceară cineva ceva.

Consider că este un moment ideal să ne gândim la ce vrem pentru anul care tocmai a început. Ideal ar fi ca acest plan să fie în concordanță cu un plan mai mare personal. Dacă nu avem un astfel de plan explicit, măcar să ne facem unul anual.

A ne propune niște scopuri mai înalte decât a merge la birou, a face cumpărături, a face de mâncare și alte treburi casnice, ne ajută să trăim o viață mai bună, ne ridică deasupra cotidianului, ne asigură o doză bună de oxigen când sîntem parcă sufocați de treburile zilnice.
Când avem câteva scopuri mai înalte, unele care să ne facă pe noi mai buni, sau prin care să contribuim la o viață mai bună pentru alții, atunci peste an, seara, când ajungem acasă obosiți, când sîntem triști, când parcă nu mai vedem speranța pentru ceva mai luminos, ne putem aminti de scopurile noastre, ne putem face un bilanț și ne putem lua energie de acolo.

E bine să îndrăznim să visăm puțin deaspura cercului nostru strâmt în care ne învârtim. Să începem să facem pași în acea direcție; nu mari, puțin câte puțin, în fiecare zi, pe principiul îmbunătățire cu 1% în fiecare zi. Putem chiar să testăm principiul în altă zonă: să punem 100 de lei într-o pușculiță la 1 ianuarie. Dacă adăugăm câte 1% la sold în fiecare zi, la finalul anului vom avea 3778 de lei. Imaginați-vă cum ar fi dacă faceți 1% în fiecare zi în direcția scopurilor pe care le aveți.

A ne stabili un scop, un obiectiv, ne ajută să ne ridicăm deasupra obișnuinței, a liniei de plutire la care trăiesc cei mai mulți oameni. A trăi pe medie nu este neapărat constructiv. Media nu ne individualizează. O viață fără scop, fără aspirații, vise, lasă loc mediocrității. Iar mediocritatea ucide spiritul.

Prin urmare aș recomanda:

- Să ne punem azi obiectivele, scopurile pentru acest an (dacă nu am facut-o).
Să le scriem și undeva, la vedere, pentru noi (eu mai pun pe ușă, ca să vad în fiecare zi); scriu în franceză, ca să nu primesc întrebări de la mama. Dacă nu putem, să le avem undeva la îndemână, ca să le putem revedea ușor.
- Să ne facem un borcan special pentru obiective, în care să punem, pe un post-it, de-a lungul anului, ce am făcut în legătură cu ce ne-am propus. Orice acțiune, cât de mică, e bine să fie acolo, orice pas; să nu ne așteptăm la ceva mare, să dăm atenție pașilor mici. Știți mozaicurile făcute din pietre mici de diverse culori? Așa e și obiectivul nostru.
- Să ne uităm la acest borcan cu post-its colorate peste an, de câte ori sîntem obosiți, fără scop, ne simțim ca un șoricel în roată.
- Să ne implicăm în a ajuta pe alții (o cauză, o școală, un copil, niște oameni în vârstă).

La finalul anului, când ne uităm în urmă, sentimentul de satisfacție va înlocui oboseala, lipsa de sens, stresul, nemulțumirea și alte negativisme.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange

Read More

”Am clienti la executive coaching care vin cu dorinta de a gasi solutii la problemele lor, de a le fi mai bine, de a deveni mai in echilibru cu ei si cu cei din jur.
De unde vine dezechilibrul?

”Am clienți la executive coaching care vin cu dorința de a găsi soluții la problemele lor, de a le fi mai bine, de a deveni mai în echilibru cu ei și cu cei din jur.
De unde vine dezechilibrul?

Din ce am observat, acești oameni au presiuni foarte mari. Au de atins obiective mai mari de la un trimestru la altul, de la un an la altul; resursele cu care trebuie să atingă acele obiective sînt din ce în ce mai puține (trebuie să țină costurile sub control, au indicatori de performanță de tipul ‘venituri per FTE’). În același timp, li se cere să se dezvolte, să fie inovativi, agili, să adopte alte stiluri de gândire, să învețe să gestioneze generația millennials, să se gândească la generația Z, să gestioneze echipe virtuale, să facă parte din echipe internaționale, să adopte tendințele în materie de leadership, să implementeze noi sisteme, să gestioneze 50 de proiecte majore în același timp, să reprezinte firma în exterior, să fie mereu cu zâmbetul pe buze, nestresați, să aibă un echilibru între job și familie, să fie fericiți.

Coachingul poate să ajute, poate să îi susțină pe acești executivi să se repoziționeze. Ei sînt containere pentru toate neliniștile organizației, au nevoie, la rândul lor, să fie conținuți. Nu toate presiunile de mai sus le sînt cunoscute celorlalți din echipa lor. Uneori oamenii spun: ‘managerul meu se poartă ciudat de la o vreme, parcă nimic nu îi convine, parcă nu mai facem lucrurile bine, vrea mereu mai mult’. În general, este felul său de a răspunde presiunilor pe care le primește.

Însă ceea ce trebuie avut în vedere este că nici un fel de intervenție de genul executive coaching, psihoterapie, consultanță, mentoring, nu va avea efectele dorite atâta timp cât individul nu are un job care să ii dea satisfacție, un sens, cât nu se simte informat, respectat, cât nu are, la rândul său, un manager care să îl trateze corect, cât nu este recunoscut, cât nu este evaluat corect, susținut. În plus, este esențial să nu îi cerem marea cu sarea, să limităm cererea de a face cât mai mult cu cât mai puține resurse, cât mai puțini oameni. Este o utopie să cerem rezultate mai bune, venituri mai mari, fără a investi în oameni, procese mai eficiente, sisteme mai performante.
Citesc des comentarii ale oamenilor care se plâng de manageri. Oamenii așteaptă ca managerul să fie mereu bine dispus, să aibă timp, să le dea idei, să îi inspire, să îi vadă și recunoască pe fiecare dintre ei ca și cum ar fi centrul universului lor, să știe de toate.
‘Supraomul’ din imaginarul angajaților și al unor CEOs de la global este, de fapt, și el, un om cu puteri limitate, cu vulnerabilitățile sale. A ne aștepta la tot ce am scris mai sus înseamnă a fi veșnic nemulțumiti, a arunca o umbră peste orice manager.

Aveam la birou o plantă foarte frumoasă, făcea niște flori fucsia superbe, cum vezi vara prin Grecia. Am ținut-o pe balcon și îi mergea foarte bine. La un moment dat, cineva s-a gândit să o aducă în biroul meu, să îl facă mai frumos, deci intenția ei a fost una bună. A pus-o într-un colț unde nu avea suficient soare. După puțin timp i-au căzut toate florile. Am scos-o înapoi, pe balcon, însă a fost nevoie de mult timp să înflorească iar.
Executivul este asemenea acestei flori. Se duce la sesiunile de coaching, face un exercițiu de repoziționare, de echilibrare, parcă îi e mai bine.
Se duce apoi într-o zonă unde nu are decât momente de umbră, de presiune; se va lupta cu sine ca să se țină la suprafață, să pară că îi e bine. Apoi se duce iar la o sesiune de coaching; iar îi e bine puțin; se întoarce la umbră din nou.
Dacă vrem ca un om să înflorească și să ne arate tot ce are mai bun, e bine să avem grijă să nu îi punem atâtea presiuni încât să nu le mai poată duce, să îl susținem, să îi dăm spațiu și timp să respire, să își recapete energie. Nici un organism viu nu funcționează bine pe termen lung dacă este strivit.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange

Read More

Cu siguranță, când citiți acest titlu, spuneți: ‘Mai lasă-ne cu responsabilitatea, iar?’ Cu siguranță nu mai vreți să auziți că iar trebuie să facem ceva.

Gândiți-vă însă la aceste situații:

Ați vrea ca instalatorul pe care îl chemați când vi se strică ceva să facă lucrurile ‘cum trebuie’, astfel încât să nu se strice după câteva zile / luni?
Ați vrea ca asistenta / asistentul să facă un document fără greșeli, astfel încât să nu fie nevoie să îl corectați?
V-ați dori ca oamenii să vă răspundă la emails, să vă întoarcă telefoanele, fără să uite de fiecare dată și fără să le reamintiți mereu?
V-ar plăcea ca profesorii copiilor să se poarte cu copiii voștri la fel de bine cum ar vrea să se poarte alți profesori cu copiii lor?
Ați vrea ca, atunci când vă cumpărați o rochie, un costum, să nu se rupă nasturii după două purtari, să nu se descoasă tivul sau alte incheituri, în primele săptămâni?
V-ar plăcea ca, atunci când un prieten promite ceva, să se țină de cuvânt?
Ar fi bine ca, atunci când ai întâlnire cu cineva, această persoană să nu întârzie de fiecare dată câte o jumătate de oră?
Ar fi bine ca, într-un proiect, oamenii cu care lucrați la un proiect, să nu vă lase, cum se spune, ‘cu fundul în baltă’ pentru că nu mai au chef?
V-ar surâde ca, atunci când stabilți că faceți niște lucruri într-o echipă, fiecare să facă ce a zis că face, până la capăt, fără să fie nevoie să îi reamintiți de o sută de ori și fără să dea ochii peste cap de fiecare dată?
Vă puteți imagina o lume în care nimeni nu aruncă gunoiul pe geam pentru că știe că trebuie să aibă grijă de acel mediu?

Toate acestea, și multe altele, înseamnă responsabilitate. Înseamnă să ne asuman că nu sîntem pe aici, pe pământ, doar că să îi facem umbră și să ne gândim la noi înșine, ci ca să avem grijă ca pe unde trecem, să lăsăm ceva bun în urmă.

Prin urmare, aș propune ca, dacă vrem să vedem în jur responsabilitate, să începem prin a o demonstra noi înșine, în fiecare zi, puțin mai mult decât o facem deja.

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

Read More

How do you spend your time in the dog days of summer? Do you prefer to soak up the sun or get lost with your head in the clouds during the summer holidays? Wait. What? Dog days of summer? What does that mean? Ahh, idioms! That’s right, we’re focused on a few summer idioms you can use in your English conversations.

The following summer-inspired idioms are perfect for daily conversations with friends and at work.

Like Watching Grass Grow

If something is like watching grass grow then it means it is super boring. Grass grows very slowly and it’s not exciting to watch, is it?

  • It’s been raining all week and there’s nothing to do! This summer is like watching grass grow.

A Fair-Weather Friend

This sounds like it could be positive but it’s not. Fair weather is another way of saying nice or good weather. But a fair-weathered friend is someone who is only your friend when things are good. If challenges or difficulties start, then your friend is gone and not there to help you.

  • I was so hurt during the divorce when I realized that Alice was such a fair-weathered friend. I really thought she would be there for me during that difficult time but she disappeared from my life as soon as things got hard.

 

Travel on a Shoestring

Summer is a season when usually go on vacation and travel. To travel on a shoestring or a shoestring budget means to travel very cheaply. For example, you might stay in youth hostels instead of a hotel. The goal is to spend as little money as possible.

  • When I was a college student I didn’t have any money so I always traveled on a shoestring.

Soak Up Some Sun

To soak up some sun means to lie in the sun and enjoy the sun’s rays on your skin.

  • I can’t wait to get away and soak up some sun on the beach next week! It’s the perfect way to relax during a summer vacation.

 

Have a Green Thumb

To have a green thumb means that you are great at gardening or have a natural talent for gardening. It is important to note that this can only be used for gardening or growing plants; this idiom cannot be used for other natural abilities.

  • Wow! Look at your vegetable garden! It’s so vibrant and full – you must have a green thumb! Unfortunately, no matter how hard I try, I can’t keep any plants or flowers alive.

 

Social Butterfly

A social butterfly is someone who likes to be around people, who likes the company of others. This is someone who loves talking to everyone at the party and can do so easily, moving from one person to the next.

  • John is such a social butterfly! He’s out every night of the week and knows everyone in this city. I don’t know how he has so much energy!

 

Dog Days of Summer

The dog days of summer are the hottest days of the summer. These are the days that are so hot, you don’t have the energy to do anything but sit. These are also periods of time when nothing is really happening.

  • I wish I could go home from work early today. It’s impossible to get any work done during these dog days of summer!

 

Summer Fling

A summer fling is a short romance or dating relationship during the summer period; it’s a romance that isn’t meant to be serious or long-term. Imagine a boy and girl who date only during the summer and then stop their romantic relationship at the end of summer.

  • I can’t believe Susan’s a teenager already! She had her first summer fling with a boy from summer camp but thankfully it wasn’t too serious. I’m not ready for her to grow up so fast!

Full of Hot Air

To be full of hot air means to be full of nonsense or to have nothing to say that makes sense. This expression can be used when someone says things that sound like nonsense or aren’t believable.

  • Why are so many politicians full of hot air? It’s hard to believe anything they say!
Read More

 

Săptămâna trecută am făcut o simulare de 3-4 ore pentru o echipă de aproximativ 30 de persoane, colegi din două departamente ale unuia dintre clienții noștri. Simularea începe cu un joc în care participanții sunt echipa extinsă de management a unei companii aflate la un punct de cotitură, și se încheie cu o prezentare a soluției pe care o găsesc colaborând (sau nu) și cu un debrief. Cum aveam nevoie și de un observator din interior, am discutat cu unul dintre participanți, membru în echipa de management a clientului , l-am pus în temă despre povestea din spatele simulării și despre rolul său. La un moment dat, am menționat faptul că simularea pune accent pe comportamentele ce reies în urma jocului, iar debrieful se concentrează pe cultura organizațională in vitro pe care o pun în scenă participanții, la care observatorul desemnat a exclamat: aha, deci soft skills.

Afirmația m-a pus pe gânduri. Termenul este înșelător, pare să spună că soft este și easy, când de fapt aceste abilități nu sunt deloc ușor de dobândit. Intrați în orice organizație, întrebați orice nivel ierarhic despre ce este de îmbunătățit în companie, și în top veți regăsi mai devreme sau mai târziu comunicarea, colaborarea – cap de listă în ce privește soft skills. Mai mult decât atât, în practică așa-zisele soft și hard skills merg mână în mână, indiferent de jobul pe care îl facem. De la cei care lucrează direct cu clientul, la manageri de proiect, la ingineri sau oameni de marketing, cu toții trebuie să investim în dezvoltarea hard skills, cât și a soft skills, pentru a ține pasul cu ritmul schimbărilor. Și în simularea noastră s-a dovedit că o înțelegere bună a cifrelor, abilitatea de a analiza și a pune rapid cap la cap informațiile dispersate, dar și de a colabora, de a negocia, au dus la soluția câștigătoare.

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

#interacters
#enablingchange

Read More

”În weekend am revăzut ”The Women”, un film care mi-a plăcut. Filmul spune povestea a patru prietene și pornește de la o situație aparent banală – una dintre ele ajunge la un moment de criză în mariaj, prilej pentru celelalte să sară în ajutor și pe alocuri să încurce, dar și să își redefinească rolurile și relațiile dintre ele. Povestea poate fi ușor citită în cheie feministă – în afară de faptul că tratează principalele ipostaze în care se regăsește femeia modernă (femeie de carieră, soție, mamă, prietenă, fashionistă, etc), distribuția este exclusiv feminină, ceea ce nu este evident de la început, și nici strident, de altfel.

La o lectură mai profundă, filmul abordează o temă dragă culturii americane, cea a asertivității și a definirii de sine. Mary, personajul principal, încearcă să facă totul și să mulțumească pe toată lumea. Paradoxal pentru ea, ajunge ”să fie concediată din toate rolurile”, după cum se exprimă chiar ea într-o răbufnire față de una dintre cele trei prietene. Lecția pe care o învață este cea a limitelor, iar necesarul moment de criză este și momentul care o ajută să înțeleagă ce își dorește cu adevărat și să se redefinească/reinventeze.

Există un episod interesant, în care ea, victima aparent inocentă a unui adulter, înțelege, verbalizează și acceptă partea ei de responsabilitate în impasul prin care trece împreună cu soțul ei. Așadar, o bună invitație la reflecție despre responsabilitate, prietenie, limite și propriile noastre momente când ne-am surprins întrebându-ne ”de ce mi se întâmplă asta tocmai mie?”. Toate astea într-o cheie plăcută, lejeră, beneficiind de jocul versatil al unor actrițe foarte bune.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica. Enjoy!

#interacters
#enablingchange

Read More

 

”Despre FAIR-PLAY

La unul dintre meciurile de fotbal recente (da, vă rog să îmi permiteți să vă dau din nou un exemplu din sport, dar sportul mi se pare un univers foarte interesant), unul dintre jucători, după ce a marcat un gol, și-a manifestat bucuria făcând un anumit gest: s-a dus la camera de pe marginea terenului și s-a uitat la cameră – și deci spre spectatori – ținând mâinile în formă de binoclu. A primit un cartonaș galben pentru că gestul lui a fost înțeles astfel: eu sunt mare, voi sunteți mici, iar mă uit la voi de sus.

Pe de altă parte, în meciurile de tenis, arbitrul atrage întotdeauna atenția publicului prea zgomotos sau care susține, dincolo de limita bunului simț al jocului, doar unul dintre jucători, bucurându-se doar la reușitele unuia sau încurajându-l doar pe unul dintre cei doi.

Acestea două sunt două exemple de fair-play într-o relație mai puțin vizibilă în sport: între jucători și publicul care devine și el parte a jocului. Ca traineri, „publicul” nostru este compus din participanții la curs – față de care nu e fair-play să ne arătăm „superioritatea” într-un anumit domeniu. Este limpede că noi suntem acolo ca specialiști – dar mai ales ca să le facilităm lor accesul la noi cunoștințe. Iar acest schimb nu se poate face decât de pe picior de egalitate, solidar. Multe dintre feedbackurile pozitive de la cursuri vizează mai ales această atitudine a trainerului – care ar trebui să își arate „cunoștințele” într-un dozaj atent.

Iar dacă există și momente când le suntem „public” participanților la curs (și sunt destule astfel de momente), trebuie să avem grijă să nu fim prea zgomotoși, prezența noastră să nu îi deranjeze din parcursul lor, să nu îi susținem în mod diferențiat, ci să îi ajutăm să se concentreze și să se aprecieze pentru fiecare punct câștigat. Niciun meci nu este ușor. Iar tribunele sunt mai importante decât credem.”

Weekly Inspiration scris de Simona Noapteş.

#fairplay
#training
#enablingchange

Read More